Luni, 24 Iulie 2017
 

Deputatul Cătălina Bozianu şi-a prezentat raportul de activitate la finalul sesiunii parlamentare

Written by Anca Visan  | Created on Wednesday, 05 July 2017 11:49  |  Category: Politic

Deputatul ploieştean Cătălina Bozianu, preşedintele PMP Prahova, şi-a prezentat raportul de activitate după încheierea primei sesiuni parlamentare, punând accentul pe dezvoltarea relaţiei cu autorităţile locale din judeţ şi cu alegătorii, care a dus la o serie de propuneri de modificare legislativă şi la transmiterea unor interpelări către ministerele de resort.

"Dragi prieteni prahoveni, grație votului dvs., am primit mandatul de parlamentar, în decembrie anul trecut. De aceea, la final de sesiune, vă datorez un bilanț al activității mele de deputat în perioada februarie-iunie 2017. Ca deputat aflat la primul mandat, primul pas pe care am considerat că trebuie să-l fac a fost să deprind, rapid, procedurile și cutumele parlamentare. Sunt un om învățat să facă mai multă administrație, și mai puțină politică. De aceea, așa cum m-am angajat în campania electorală, m-am străduit să promovez proiectele de dezvoltare ale comunităților locale prahovene, în parteneriat cu primarii, indiferent de culoarea politică a acestora. La adoptarea Legii bugetului de stat pe anul 2017, am depus 24 de amendamente al căror scop a fost alocarea de fonduri pentru proiecte de infrastructură, de sănătate și de educație esențiale pentru județul nostru, pentru orașele și comunele noastre. Din păcate, majoritatea PSD-ALDE le-a respins pe toate", a explicat deputatul PMP Cătălina Bozianu, într-un mesaj postat pe pagina de Facebook.

"În același spirit, am început construcția unei relații permanente atât cu cetățenii din județ, cât și cu primarii de localități, astfel încât să contribui la rezolvarea problemelor și la transpunerea în realitate a planurilor lor. Aceasta a îmbrăcat forma întrebărilor și a interpelărilor parlamentare adresate miniștrilor de resort (Ministrul Dezvoltării, ministrul Muncii, ministrul Sănătății), dar și a unor puncte din inițiativele legislative ale PMP, ori a unor observații formulate la proiectele de lege aflate în dezbaterea Comisiei de Administrație Publică din care fac parte. În cifre, activitatea mea de parlamentar în sesiunea februarie-iunie 2017, arată astfel: 10 luări de cuvânt în 10 ședințe de plen, 8 declarații politice, 5 întrebări și interpelări. În plus, am fost co-inițiator la 21 de propuneri legislative promovate de grupul parlamentar al PMP. Dacă această evaluare se ridică la înălțimea așteptărilor dvs., aceasta nu o stabilesc eu. Dumneavoastră sunteți adevărații evaluatori ai muncii celor pe care i-ați ales. Eu vă asigur însă că m-am străduit să-mi fac datoria cât mai bine față de cei pe care am onoarea să-i reprezint și că, pe viitor, mă voi strădui și mai mult", a mai afirmat preşedintele PMP Prahova.