Deputatul USR de Prahova a inițiat un proiect menit să pună în acord prevederi legislative referitoare la calitatea de asigurat a doctoranzilor.

 

"Doctoratele ar trebui să fie despre cercetare, transfer de cunoștințe și colaborare între generații! Nu tichii de mărgăritar și motiv de fudulie politică ori, mai rău, o modă... Obţinerea titlului de doctor ar trebui să presupună o muncă susținută și relevantă în domeniul ales, dar și o protecție socială minimă pentru cei care o depun. Că tot veni vorba despre protecție socială pentru doctoranzi, Legea educației naționale specifică faptul că: «studenții-doctoranzi sunt încadrați ca asistenți de cercetare sau asistenți universitari, pe perioadă determinată, beneficiind în același timp, pe toată durata activității, de recunoașterea vechimii în muncă și specialitate și de asistență medicală gratuită», aceste prevederi fiind valabile și în cazul în care ei nu dispun de un contract de muncă", a punctat parlamentarul de Prahova.

Acesta atrage atenția că, "în buna tradiție de la noi, există o problemă: unele dintre Casele de Asigurări de Sănătate Județene solicită doctoranzilor ca pe adeverința care le atestă calitatea să fie specificat faptul că desfășoară activități didactice și numărul de ore prestate, că doar scrie-n altă lege, 95/2006, că: „studentul-doctorand poate desfășura activități didactice, potrivit contractului de studii de doctorat, în limita a 4-6 ore convenționale didactice pe săptămână”.

"Rezolvarea problemei stă, până la urmă, în rezolvarea întrebării dacă «poate» este și obligatoriu sau «implicit»? În calitate de membru al Comisiei de Învățământ a Camerei Deputaților, deci direct interesat de subiect, am încercat să rezolv această problemă și am depus o propunere legislativă de corelare a celor două acte normative, în vederea clarificării calității de asigurat a studenților-doctoranzi, fără necesitatea unor mențiuni suplimentare pe adeverințe", a anunțat deputatul USR de Prahova Dan Rădulescu.

Proiectul de lege propune modificarea Legii reformei sănătății nr. 95/2006 în sensul că "sunt asigurați, fără obligația plății contribuției:

a) copiii până la vârsta de 18 ani. tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenții de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni de la terminarea studiilor, ucenici sau studenți, precum și persoanele care urmează modulul instruirii individuale, pe baza cererii lor, pentru a deveni soldați sau gradați profesioniști;

a1) studenții doctoranzi, indiferent de vârstă".

Joomla SEF URLs by Artio