Camera Deputaților a adoptat, cu peste 300 de voturi, în calitate de for decizional, proiectul cunoscut ca "Legea mirosurilor", conceput pentru a acoperi un gol legislativ din cauza căruia disconfortul olfactiv provocat de activități industriale nu putea fi sancționat. De altfel, Prahova, și în special în zona Ploiești, este una dintre zonele din țară care au avut cel mai mult de suferit în lipsa unor prevederi legale privind acest aspect.

 

Într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook, deputatul USR de Prahova Dan Rădulescu anunță adoptarea acestui proiect atât de important pentru locuitorii județului:  "Mirosurile neplăcute sunt o problemă frecventă și în județul Prahova, sursele fiind, în special, poluatorii din domeniul petrolier, apele menajere deversate direct în albia râurilor, precum și gropile de gunoi administrate incorect. Cu toții merităm un aer curat! Am votat «pentru», iar legea a trecut cu 309 voturi și o abținere. Această mult așteptată «Lege a Mirosurilor» acoperă un vid legislativ în domeniul calității aerului, rezolvând situații în care, deși disconfortul olfactiv este evident, afectând calitatea vieții oamenilor, analizele chimice arată că substanțele care generează problema sunt «în limitele legale». Este și cazul Ploieștiului unde, de ani buni, resimțim cu toții mirosul hidrogenului sulfurat, spre exemplu, fără ca autoritățile să aibă reacții eficiente cu privire la înlăturarea acestui fenomen. S-a făcut un prim pas important pentru respectarea dreptului nostru constituțional la un mediu sănătos!".

Parlamentarul a arătat că, în ciuda importanței sale, proiectul a fost adoptat cu mare întârziere. "În anul 2018, am semnat alături de colegi o inițiativă legislativă ce a devenit cunoscută publicului larg sub denumirea de «Legea mirosurilor». Chiar dacă a trecut de Senat în luna septembrie a aceluiași an, «Legea mirosurilor» a fost ținută în diverse sertare de la Camera Deputaților (Comisia juridică, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic) timp de un an si opt luni. La insistențele USR și după o campanie publică de semnături on-line – la care v-am și invitat să participați, anul trecut - propunerea legislativă a ajuns miercuri, pe ordinea de zi a Camerei Deputaților", a completat Dan Rădulescu.

Proiectul de lege pentru modificarea OUG 195/2005, trimis la promulgare, definește disconfortul drept "efectul generat de o activitate care poate avea impact asupra stării de sănătate a populaţiei şi a mediului, care se percepe subiectiv pe diferite scale de mirosuri sau se cuantifică obiectiv conform standardelor naţionale, europene și internaționale în vigoare". Conform actului normativ, "autoritatea publică centrală pentru sănătate, prin structurile subordonate, impune, în cadrul procedurilor de reglementare pentru proiectele sau activităţile care pot crea disconfort olfactiv în zonele rezidenţiale, condiţiile de funcţionare pentru respectarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei", iar "autoritățile competente pentru protecția mediului responsabile cu emiterea actelor de reglementare din domeniul protecției mediului includ condițiile impuse de autoritățile prevăzute la alin.(3) în respectivele acte de reglementare".

Forma trimisă la promulgare poate fi consultată aici.

Foto ilustrație

Joomla SEF URLs by Artio