dan radulescu interpelari mitica apostolDeputatul USR de Prahova Dan Rădulescu a anunțat că, în cursul zilei de joi, va depune interpelările adresate autorităților locale și județene, cu privire la situația cartierului Mitică Apostol, o zonă a Ploieștiului ignorată cam de fiecare dată când vine vorba de investiții și ai cărei locuitori par demni doar de atenția candidaților înarmați cu promisiuni deșarte, o dată la patru ani.

"În urma discuțiilor de sâmbătă cu locuitorii din cartierul Mitică Apostol, am pregătit interpelările către Primărie, Apa Nova, Electrica și Poliție. În câteva săptămâni vom avea și răspunsurile oficiale din partea autorităților", a anunțat parlamentarul, pe pagina sa de Facebook.

În weekend, acesta s-a aflat în cartierul amintit, unde oamenii i-au adus la cunoștință problemele cu care se confruntă și care nu au trezit niciodată interesul autorităților locale (VEZI DETALII).

Dan Rădulescu a mai anunțat că va continua audiențele în stradă, următoarea sesiune având loc pe 2 iunie, la ora 10.00, în cartierul Bereasca.

Joomla SEF URLs by Artio