Raportul de activitate pe 2017 al Gărzii de Mediu Prahova, prezentat săptămâna trecută în cadrul Colegiului Prefectural, a inclus, printre altele, situația sancțiunilor aplicate în cursul anului trecut marilor poluatori din județ (VEZI DETALII). Amenzile au fost însoțite și de măsuri complementare, însă efectul a fost zero!

Situația a intrat și în atenția deputatului USR de Prahova Dan Rădulescu, parlamentarul remarcându-se, de altfel, de la preluarea mandatului, prin acțiunile sale repetate și vizibile de a atrage atenția autorităților asupra nivelului ridicat de poluare din județ. "Comisarii Gărzii de Mediu Prahova au propus suspendarea autorizațiilor de funcționare pentru mai multe firme care poluează, fără niciun efect. Am cerut de la Garda de Mediu autorizațiile, compușii chimici monitorizați și normele de poluare maxim admise în autorizații, pentru fiecare dintre următoarele societăți:

SC Rompetrol Rafinare SA – punct de lucru Rafinăria VEGA Ploiești

SC Systems Of Ecologycal Solution SRL Brănești, jud. Ilfov- punct de lucru Parc

Industrial Brazi

SC Yuncheng Plate Maring SRL Ploiești

SC OMV Petrom – ASSET VII Muntenia EST Ploiești

SC Demeco SRL Bacău punct de lucru Băicoi

SC Grup Salubrizare Urbană SA

Trebuie să aflăm de câtă vreme funcționează fără autorizație de mediu și ce tipuri de poluanți emiși în atmosfera trebuiau monitorizați de fiecare dintre societățile:

SC Unilever România SA Ploiești

SC Saint Gobain Construction SRL București punct de lucru Ploiești 1

De la Agenția de Mediu, am cerut concentrațiile de NOX de la 1 ianuarie 2017 și până în martie 2018, pentru SC Lukoil Energy Gas SRL Ploiești și SC Unilever România SA Ploiești.

Am solicitat să îmi fie explicat dacă SC Demeco SRL Bacău cu punct de lucru Băicoi a respectat toate normele și procedurile de monitorizare a noxelor, conform autorizației de mediu, dacă monitorizarea noxelor emise se face continuu și încărcate direct către APM și care este timpul minim de informare a APM din momentul realizării unei măsurători la coșul de fum.

Toate aceste instituții ar trebui să lucreze exclusiv în favoarea cetățenilor! Depolitizare sau demisii!", a anunțat deputatul Dan Rădulescu.

Sursa: Facebook/ Dan Rădulescu

Joomla SEF URLs by Artio