În spațiul public circulă, de două zile, câteva variante de modificare a planurilor cadru valabile în învățământul preuniversitar, propunându-se inclusiv eliminarea, din programul școlarilor, a unor disciplinie, respectiv reducerea numărului de ore alocate, săptămânal, anumitor materii.

 

Dascăl de meserie, deputatul USR de Prahova Dan Rădulescu a comentat proiectele după care ar putea fi modificate planurile-cadru, arătând cum fiecare disciplină are rolul ei în formarea unui om, chiar dacă, odată ce-și alege o carieră, un profesionist își concentrează efortul în a studia domeniul respectiv.

"Am aflat cu tristețe că, din noul plan cadru propus în veșnica reformă a învățământului românesc, educația tehnologică și latina, dispar. Se mai taie niște ore de istorie, geografie și limba modernă doi. Că, de, ce ne trebuie magistra vitae, important e să fim mulți, avem google maps și waze, la gunoi, deci, cu atlasul, iar de vorbit, mai dăm și din mâini...

... pe vremea mea, educația tehnologică se numea mai simplu, «atelier». Am avut un prof minunat, dl. Hohan, și așa am învățat să schimb și eu un bec, să repar un întrerupător de veioză, să tai ceva cu bomfaierul, chestii din astea, de băieței...

În liceu am făcut latină, iarăși un prof deosebit, dl. Popescu. Am preferat să învăț constant cele 100 de maxime pentru nota cinci, mi se păreau mult mai interesante decât exercițiile de gramatică, iar când m-a prins că citeam revista «Memoria» pe sub bancă, chiar am mai luat vreo două puncte în plus. De la dumnealui am preluat două idei pe care le folosesc și acum la școală – prima, pusul minții la treabă: era primăvară, mă tunsesem. Proful intră, se uită la mine, râde, și-mi zice că semăn cu Glinka. «Ă?!» încerc nedumerirea. «Mergi la bibliotecă (pe vremea aia nu era google) și caută în Larousse, dacă nu afli în 15 minute, ai doi!». Așa că știu și astăzi câte ceva despre compozitorul rus. «Dacă îți spuneam eu cine era, până la sfârșitul orei ai fi uitat!», mi-a spus după ce m-am întors. Ce, nu avea dreptate?! A doua metodă, nota de 10 pentru răspunsurile la-ntrebări dificile... Patru ani ne tot spunea, glumind, «gagauțovilor», nimeni n-a reușit să afle ce e ăla gagauțov și să ia 10-le binemeritat. Într-o duminică de sfârșit d-a XII-a îl citeam pe Brăescu, «Toasturi cazone», când, hop, peste ce dau?! Fix peste întrebuințarea acestui cuvânt. Până marți, la oră, au fost cele mai lungi zile din viața mea (de până atunci). M-am dus la catedră ca păunul, cu cartea, și i-am arătat. Un zece târziu, singurul, dar meritat...", a comentat Dan Rădulescu.

Deputatul concluzionează că suntem în pericolul ca, "în goana noastră după formele fără fond, să pierdem și puținul acumulat de învățământul românesc".

Joomla SEF URLs by Artio