Joi, 20 Iulie 2017
 

O delegaţie din partea Parlamentului României participă, până pe 6 iulie, la Adunarea Generală a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Marii Negre.

Delegaţia românească este condusă de deputatul PNL de Prahova, Roberta Anastase.
Adunarea Generală a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Marii Negre are loc până pe 6 iulie, la Istanbul, tema reuniunii din acest an fiind "Rolul parlamentelor în asigurarea unui climat de securitate şi pace în regiunea Mării Negre".
În luna martie a acestui an, Roberta Anastase a fost desemnată de către colegii parlamentari în funcţia de Preşedinte al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN), în semn de recunoaștere a experienței sale în domeniul politicii externe. Deputatul prahovean a anunţat, însă de atunci, că priveşte numirea în această funcţie ca pe o oportunitate de a continua proiectele începute în timpul mandatului de europarlamentar când a exercitat și funcția de raportor pentru Sinergia Mării Negre.
APCEMN este un organism de cooperare care a apărut ca rezultat al marilor schimbări politice din perioada anilor '80. Încercările statelor din regiunea Mării Negre de a găsi noi modalităţi care să susţină provocările dezvoltării naţionale şi de integrare europeană au netezit calea spre concertarea eforturilor menite a transforma regiunea Mării Negre într-o zonă a stabilităţii, prosperităţii şi păcii.