O analiză realizată de Comisia Europeană reflectă preocuparea majoră la nivelul statelor comunitare, pentru reducerea poluării, o tendință care, din păcate, nu se remarcă și în țara noastră, după cum punctează deputatul PNL de Prahova Roberta Anastase. Parlamentarul a abordat acest subiect într-o declarație susținută în Camera Deputaților.

 

"Potrivit unei analize recente a Comisiei Europene, începând cu anul 2000, PIB-ul Uniunii Europene a crescut cu 32% în timp ce emisiile principalilor poluanţi atmosferici au înregistrat scăderi cuprinse între 10 şi 70%, în funcţie de poluanţi. Citind această analiză am sentimentul că nu trăim şi că nu facem parte din Uniunea Europeană!" a comentat deputatul PNL de Prahova Roberta Anastase.

Parlamentarul a făcut referire și la situația complicată în care se află Ploieștiul, din cauza nivelului înalt de poluare. "Locuitorii municipiului și cei din împrejurimi sunt otrăviți zilnic cu substanţe precum benzenul, monoxidul de carbon sau butadiena. În Ploiești se înregistrează lunar depăşiri ale limitelor maxime chiar şi de sute de ori. Am sesizat de nenumărate ori această situaţie Ministerului Mediului. De nenumărate ori am cerut realizarea unui studiu cu privire la impactul pe care factorii de mediu îl au asupra sănătăţii oamenilor. Din păcate, Ministerul Mediului a refuzat să demareze o astfel de procedură deşi aceasta este cuprinsă atât în legislaţia europeană cât şi în cea naţională", a transmis Roberta Anastase.

În aceste condiții, deputatul de Prahova și-a exprimat  încrederea "ca avizarea de către Parlamentul României a acestei noi Comunicări a Comisiei către Parlamentul European în materie de mediu să aducă şi mai multă responsabilitate autorităţilor guvernamentale care, dincolo de hârtii, să treacă la fapte pentru a putea realiza, aşa cum este precizat și în titlul prezentului document, o Europă care îşi protejează cetăţenii şi sporeşte calitatea vieţii acestora".

Joomla SEF URLs by Artio