Deputatul PNL de Prahova Roberta Anastase a ritică măsurile luate de ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, după incidentul produs vineri, într-un cartier al Ploieștiului. Parlamentarul liberal i-a adresat pe cale oficială o întrebare pe acest subiect.

 

"Amenda, și aceea firavă, este doar o formă de mascare a incompetenței autorității. «Cum adică n-am făcut nimic? !-am dat o amendă!», spune orice funcționar atunci când vrea să scape de responsabilități. Doamna ministru al Mediului, Grațiela Leocadia Gavrilescu, nu e orice funcționar - este ministru al Mediului la al patrulea mandat. Domnia sa știe cel mai bine care sunt efectele devastatoare ale poluării de proporții catastrofale pe care a făcut-o vineri rafinăria Vega. Nu pot accepta că domnia sa crede că se poate deroba atât de ușor de responsabilitățile clare pe care le are: «le-am dat două amenzi»", a transmis Roberta Anastase, anunțând că i-a cerut ministrului să comunice, în aceste condiții, care sunt măsurile luate de Ministerul Mediului pentru sancționarea celor responsabili de producerea acestui incident.

Reacția Robertei Anastase vine după ce vineri, pe 31 mai, "a avut loc un nou accident ecologic în municipiul Ploiești, accident în urma căruia sute de mii de tone de otrăvuri au fost lăsate la întâmplare, fără ca autoritățile cu atribuții în acest sens să intervină pentru remedierea cu celeritate a acestei probleme", după cum a reamintit și deputatul PNL de Prahova, în postarea dedicată acestui subiect, publicată pe pagina sa de Facebook.

Joomla SEF URLs by Artio