Deputatul PMP de Prahova Cătălina Bozianu a punctat, într-o postare pe Facebook, cele două momente cheie din această săptămână, în activitatea parlamentară din ultimele zile. Președintele PMP a anunțat că a votat pentru eliminarea pensiilor speciale și a felicitat Executivul pentru decizia de a-și asuma răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi.

 

"Săptămâna parlamentară a avut două momente-cheie: votul asupra eliminării pensiilor speciale și asumarea răspunderii Guvernului pe alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Ambele - două proiecte asumate și promovate de PMP încă de acum trei ani. Am votat, firește, pentru eliminarea pensiilor speciale, dar - recunosc - aș fi preferat o formă a legii cu un regim și mai restrictiv al acestor pensii. Asumarea răspunderii Guvernului asupra alegerii primarilor în două tururi de scrutin este (și) o consecință a acțiunii PMP de a condiționa învestirea Cabinetului Orban de această măsură de natură să restaureze democrația la nivel local. În orice caz, premierul merită felicitat pentru acest act de curaj politic", a transmis deputatul de Prahova.

În același punct de vedere, Bozianu a apreciat că moțiunea de cenzură depusă de PSD "trebuie tratată ca un demers ridicol, care arată că acest partid își menține reflexele toxice, antidemocratice. Pentru PSD, în continuare, contează mai mult interesele banilor locali decât interesul general al societății românești".

Joomla SEF URLs by Artio