Deputatul PNL de Prahova Răzvan Prișcă îi cere ministrului de finanțe, Eugen Teodorovici, să prezinte obiectivele României în cadrul Consiliului BERD, după ce acesta a fost ales vicepreședinte al Consiliului Guvernatorilor Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

"Obţinerea, de către România, a mandatului de Vicepreşedinte al Consiliului Guvernatorilor Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), reprezintă o premieră pentru ţara noastră şi oferă consistenţă şi greutate mandatului deţinut în prezent în fruntea Preşedinţiei rotative a Consiliului UE. Având în vedere cele menţionate anterior, vă rog, domnule Ministru, să îmi comunicaţi, care sunt obiectivele de mandat urmărite de România în cadrul Consiliului BERD?" este întrebarea transmisă oficial de deputatul PNL de prahova, Răzvan Prișcă, ministrului de Finanțe.

Trebuie menționat că răspunsul este cu atât mai interesant cu cât, în premieră de la intrarea în Uniunea Europeană,  un oficial român deține în același timp cele mai înalte funcții în cadrul a trei instituții europene de prestigiu, România asigurând, totodată, și președinția Consiliului Guvernatorilor Băncii Europene de Investiții, dar și pe cea a Consiliului pentru Afaceri Europene și Financiare (ECOFIN), în contextul Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene.

Joomla SEF URLs by Artio