Deputatul PNL de Prahova i-a transmis ministrului român al Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, o întrebare referitoare la subiectul mutării Ambasadei României de la Tel Aviv a Ierusalim, mai ales în contextul, la momentul apariției în spațiul public a acestei variante, în prima parte a anului trecut, subiectul a iscat discuții aprinse.

 

"Subiectul mutării Ambasadei Române de la Tel – Aviv nu este deloc unul nou. Fix în urmă cu un an, în primăvara anului 2018, aceleaşi declaraţii, făcute de această dată în cadrul unei emisiuni televizate de Preşedintele Camerei Deputaţilor şi Preşedinte al PSD– Liviu Dragnea, stârneau un val de reacţii vehemente din partea instituţiilor europene, a partenerilor occidentali precum şi a Administraţiei Prezidenţiale. La acel moment, aţi insistat, împreună cu prim-ministrul României, doamna Viorica Dăncilă, asupra faptului că o astfel de decizie urma a fi luată doar în urma unui amplu proces de analiză de impact. Mai mult decât atât, acelaşi punct de vedere a fost susţinut şi în cadrul Comisiilor de politică externă, reunite pentru analizarea acestui subiect în data de 9 mai 2018. Cu toate acestea, iată că, la un an distanţă, tema este reluată şi ocupă un loc important în agenda publică internă şi europeană" i-a transmis parlamentarul de Prahova, Răzvan Prișcă, ministrului român al Afacerilor Externe.

Deputatul liberal îl întreabă, în acest context, pe Teodor Meleșcanu, dacă "existat o comunicare inter – instituţională cu Administraţia Prezidenţială, în speţă cu Preşedintele României cu privire la acest subiect". De asemenea, parlamentarul dorește ca ministrul de Externe să precizeze și în ce măsură, pe această temă, a existat o consultare cu instituţiile europene.

Joomla SEF URLs by Artio