roberta anastasePentru România a început numărătoarea inversă până la momentul  1 ianuarie 2019, când va prelua președinția Consiliului UE. Este un test important pe care țara noastră îl va susține, în câteva luni, în fața partenerilor europeni, așa că subiectul  a fost abordat, și pe parcursul ultimelor săptămâni, de deputatul PNL de Prahova Roberta Anastase, în cadrul întâlnirilor avute cu miniștri ai actualului Cabinet, la nivelul Comisiei pentru afaceri europene.

Cu prilejul dezbaterilor premergătoare preluării de către România a Preşedinţiei rotative a Consiliului UE,  Comisia pentru afaceri europene i-a avut invitaţi pe doamna Rovana Plumb – ministrul fondurilor europene şi pe domnul Victor Negrescu -  ministrul delegat pentru afaceri europene. "În marja acestei reuniuni, doamna deputat Anastase, Vicepreşedinte al Comisiei, a dorit să afle de la domnul ministru Negrescu care au fost principalele teme abordate cu prilejul întrevederii avute cu omologul austriac şi care este punctul domniei sale de vedere cu privire la evoluţia principalelor dosare pe care România le va avea de gestionat în prima jumătate a anului viitor. Tot în cadrul acestui schimb de opinii, doamna Anastase i- a solicitat doamnei ministru Plumb să prezinte membrilor Comisiei stadiul actual al absorbţiei fondurilor europene şi modul în care ministerul va acţiona pentru impulsionarea creşterii numărului de proiecte ce pot obţine finanţări din planul Juncker. Totodată, doamna deputat a subliniat faptul că, potrivit statisticii elaborate de Comisia Europeană, România ocupă un ruşinos loc 23 ( din 28 ) în topul Statelor Membre beneficiare a proiectelor depuse pe planul Juncker, în condiţiile în care Bulgaria, principalul «etalon de comparaţie» al României, ocupă locul 3", se arată în raportul de activitate, pe luna iunie, transmis de Cabinetul parlamentar al Robertei Anastase.

Totodată, în cadrul şedinţelor dedicate interpelărilor şi întrebărilor adresate membrilor Guvernului, doamna deputat a solicitat doamnei ministru Rovana Plumb elaborarea unui punct de vedere cu privire la intenţia Comisiei Europene de a sista alocarea fondurilor europene dedicate României, în eventualitatea în care Senatul, în calitate sa de cameră decizională, va adopta Proiectul de Lege pentru modificarea Legii 94/1992 privind funcționarea și organizarea Curții de Conturi în forma votată de Camera Deputaţilor.

Joomla SEF URLs by Artio