Reacții la cald, luni, după anunțul ministrului Justiției, Tudorel Toader, referitor la o viitoare ordonanță de urgență privind recursul în anulare. "Istoria are prostul obicei de a se repeta", a comentat deputatul USR de Prahova, Dan Rădulescu.

După ce ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunţat că Guvernul urmează să adopte o ordonanţă de urgenţă care va anula toate sentinţele date de completurile de cinci judecători de la ÎCCJ începând cu anul 2014 (VEZI DETALII), parlamentarul de Prahova anticipează că, "astfel, în sfârșit, tov. Dragnea va scăpa de condamnarea în dosarul Referendumul.  Desigur, alături de el, toți corupții condamnați de ÎCCJ în ultimii cinci ani!"

Deputatul USR transpune subiectul într-un plan concret și dă câteva exemple de persoane care, în opinia sa, ar putea beneficia de pe urma unei astfel de ordonanțe:

"Să vedem cum stăm în minunatul județ Prahova, a cărui prescurtare, PH, cam știm cu toții ce înseamnă:

«Inculpatul Cosma Vlad Alexandru împreună cu altă persoană apropiată, prin acte materiale repetate, a pretins și a primit în perioada 2012 – 2013 de la mai mulți reprezentanți ai unor societăți comerciale – denunțători în cauză – importante sume de bani (aproximativ 4.410.149,97 lei – 960.000 euro (n.n.)) disimulate în contravaloarea unor lucrări subcontractate fictiv către două societăți comerciale, pe care, în fapt, aceștia le controlau (…) În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Serviciului Român de Informații», arăta DNA într-un comunicat din 11 februarie 2014. (g4media)

De asemenea, fostul primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu, da, cel cu pensia municipală, sunt sigur că vă amintiți trompeta electorală, condamnat și el pentru abuz în serviciu şi luare de mită, va fi pe lista celor celor care vor răsufla ușurați: pentru o «nimica toată», în cazul lui, 8.000.000 lei, adică, aproximativ, 1.800.000 euro, ar fi și păcat să înfunde pușcăria, nu?!...

Pe listă, îi mai putem întâlni pe Sorin Oprescu, Sebastian Ghiță, Marian Vanghelie, Radu Mazăre, Viorel Hrebenciuc și mulți alții, nu atât de cunoscuți dar, care s-au înfruptat și ei din banul public...

Sincer, cred că doar două lucruri ne mai pot salva: o lege a ilicitului (nostalgicii știu ei ceva) și încă una, care să prevadă, clar, negru pe alb, că furtul din banul public este imprescriptibil!

La doi ani de la OUG 13, care a fost adoptată pe 31 ianuarie 2017, trebuie să ne pregătim să ieșim din nou în stradă!

E nevoie de mobilizare, pentru a demonstra că România nu mai vrea penali la conducere!"

Sursa: Facebook / Deputat Dan Rădulescu

Joomla SEF URLs by Artio