Incendiul de aproape 80 de ore care a avut loc, în urmă cu două săptămâni, la Ploiești, și a socs la iveală un depozit în care ajunseseră, ilegal, cantități uriașe de substanțe periculoase. În declarația politică susținută în această săptămână, în Parlament, deputatul USR de Prahova Dan Rădulescu critică lipsa de reacție a autorităților, în urma unui incident atât de grav.

 

"În declarația politică de săptămâna aceasta am atras atenția asupra celui mai grav episod de poluare din Ploiești, din ultimii 30 de ani – mii de tone de substanțe materiale au ars, într-un interval de 72 de ore, emisiile din atmosferă devenind un adevărat atac la sănătatea publică a locuitorilor din oraș și din împrejurimi!

Instituțiile care ar trebui să ne protejeze, Garda de Mediu, Agenția de Mediu, Direcția de Sănătate Publică, Primăria nu au avut nicio reacție publică și nu au adoptat nicio poziție oficială.

Cumva, pentru că i-a priit vizita în Insula Paștelui, și a înțeles cum e cu poluarea mondială, tov. Grațiela Gavrilescu, ministru al mediului, a șoptit cum că ar exista în Prahova o adevărată mafie a deșeurilor periculoase. Oare cum și-o fi dat seama?!", a comentat deputatul Dan Rădulescu, parlamenatul postând, pe Facebook, și înregistrarea intervenției sale din Parlament.

Înregistrarea poate fi urmărită AICI.

Joomla SEF URLs by Artio