Evident lipsită de inspirație și deseori dând dovadă de reacții întârziate, cu atât mai mult în contextul actual, Primăria Ploiești ar putea măcar să tragă cu ochiul la propunerile care se conturează în spațiul public, pentru soluționarea problemelor actuale.

 

O sugestie vine, de exemplu, din partea fostului primar al Ploieștiului, Andrei Volosevici. Acesta propune măsuri care ar trebui luate în unitățile de învățământ, în vederea organizării în condiții de siguranță a examenelor naționale care vor avea loc în următoarea perioadă (VEZI DETALII).

"Având în vedere faptul că, în perioada următoare, singurele evenimente sigure care se vor desfășura sunt examenele naționale, respectiv Evaluarea Națională și Bacalaureatul, propun Primăriei municipiului Ploiești, ca prioritate, asigurarea unui stoc necesar de termoscannere și dezinfectanți în toate instituțiile de învățământ în care se vor desfășura cursuri și examene. Este un moment important care trebuie depășit cu bine, dar tratat cu maximă prudență de către cetățeni și, obligatoriu, cu sprijinul autorităților locale. Vorbim, totuși, despre sănătatea copiilor!", a scris Andrei Volosevici pe pagina sa de Facebook.

Ar fi de dorit ca municipalitatea să ia în calcul rapid adoptarea unor măsuri care să asigure condiții optime pentru derularea Evaluării Naționale și a Bac-ului, în actualul context. Iar fiindcă e vorba cu siguranță de achiziții, ele ar trebui gândite și demarate cât mai repede. Poate nu se va întâmpla ca ieri, de exemplu, când programul transportului în comun din municipiu nu s-a mai suprapus cu noile intervale stabilite prin ordonanță militară, pentru deplasarea persoanelor vârstnice în afara locuinței (VEZI DETALII). Asta ca să dăm doar un exemplu cu privire la reacțiile întârziate depre care vorbeam mai devreme.

Joomla SEF URLs by Artio