Giratoriul rușinii, aflat la ieșirea din Ploiești, încă "o nereușită  administrației locale". Deputatul Dan Rădulescu cere explicații autorităților

Written by Ioana POPA Category: Politic Created: Monday, 07 May 2018 14:07

giratoriu dn1b dn1aSunt ani buni deja de când una dintre intrările în Ploiești coincide cu o caricatură de sens giratoriu, o imagine dezolantă și, pentru cei care nu știu cu cine au de-a face în urbea asta, o avertizare cu privire la calitatea administratorilor din municipiu. Halul de semnalizare din intersecția dintre DN 1B și DN 1A, de pe drumul spre Bucov, a fost criticat și de deputatul Dan Rădulescu. Asta după ce Primăriei i s-a cerut să reanalizeze semnalizarea rutieră propusă pentru acel punct.

"Sensul giratoriu de la ieșirea din Ploiești spre Bucov marchează încă o nereușită a administrației locale.

În ședința din 15.03.2018, Comisia Tehnică privind Siguranța Circulației Rutiere din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, împreună cu reprezentantul Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, nu au avizat documentația depusă de Primăria Ploiești pentru obiectivul: «Amenajare intersecție stradă Ștrandului cu Centură de Nord-Est- DN 1B, în zona DN 1B km 10+165 cu DN 1A km 84+320", solicitând «reanalizarea semnalizării rutiere propuse în zona intersecției».

Cum a avut, deja, mai bine de o lună la dispoziție pentru a rezolva situația, e cazul ca Primăria să finalizeze problema semnalizării. Și, cum o verificare nu strică niciodată, am solicitat CNAIR să îmi comunice dacă, în perioada 15.03.2018 - 24.04.2018, a fost reanalizată semnalizarea rutieră și a fost retrimisă documentația privind amenajarea intersecției.

...iar prezențele subțiri ale unor aleși locali pe la sesiunile de asfaltări, în fapt, simple peticiri, nu face altceva decât să-mi întărească idea că vechile metehne politicianiste n-au murit...", a scris deputatul USR Dan Rădulescu, pe pagina sa de Facebook.

Contact

Pentru sesizări și ponturi, scrie-ne la adresa: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it., pe pagina de FACEBOOK a publicației, TWITTER sau GOOGLE PLUS.