Prezent luni la Ploieşti, pentru o întâlnire electorală, preşedintele Klaus Iohannis a vorbit public despre priorităţile pentru următorul mandat, eventuala dezbatere publică înaintea alegerilor din 24 noiembrie şi atacurile care l-au vizat în ultimele zile, afirmând că "Viorica Dăncilă este reprezentantul unei guvernări toxice" şi că aceasta, din postura de candidat şi preşedinte al PSD, a tolerat "atacuri josnice" lansatea în această campanie.

 

Klaus Iohannis a avut, la Ploieşti, o întâlnire cu membrii şi simpatizanţii PNL, derulată la Sala Sporturilor "Olimpia" şi în cadrul căreia au mai luat cuvântul senatorul Iulian Dumitrescu, preşedintele PNL Prahova, primarul Ploieştiului, Adrian Dobre, senatorul Alina Gorghiu, fost preşedinte al PNL, şi europarlamentarul Rareş Bogdan. Cu toţii au vorbit despre alegerile de duminică, din turul doi al prezidenţialelor, anunţând că îşi doresc un scor zdrobitor, de peste 70%, şi că guvernarea social-democrată a fost una "toxică".

Înainte de intrare, Klaus Iohannis a vorbit în faţa jurnaliştilor despre războiul declarat PSD-ului în această campanie electorală. "Este un război care va fi tranşat în mod nemocratic, prin vot. Însă vreau să fac o precizare foarte importantă, eu în niciun caz nu sunt în război cu alegătorii PSD. Ei au tot dreptul să voteze cu partidul pe care îl preferă, dar cred că nici ei nu sunt foarte mulţumiţi că li s-a promis marea cu sarea în decembrie 2016 (n.r. la alegerile parlamentare) şi, când a ajuns PSD-ul la putere, a început să atace marile sisteme publice, a dorit să politizeze justiţia şi în final nici măcar realizările cu care se tot laudă PSD-ul nu au adus omului de rând mare lucru, au crescut un pic salariile şi pensiile şi, în compensaţie, a crescut inflaţia şi a «mâncat», practic, această creştere", a declarat Klaus Iohannis. Referitor la priorităţile pentru următorul mandat, odată ce se va fi încheiat "războiul", preşedintele în funcţie a enumerat "resetarea României" şi "repararea relelor făcute de PSD", urmate de întărirea parteneriatelor externe, stimularea economiei şi înzestrarea armatei: "Pentru următorul mandat am foarte multe proiecte, toate ţin de România normală. Avem nevoie de o resetare a României, asta însemnând să reparăm tot ce s-a stricat în aceşti ani. Marile sisteme publice trebuie repuse în funcţiune aşa cum sunt gândite, sistemul de sănătate, şcoli, poliţie, jandarmerie şi aşa mai departe, peste tot acest regim toxic Dragnea-Dăncilă şi-a înşurubat pilele, cunoştinţele, neamurile. Lucrurile trebuie reluate, trebuie aduşi oameni merituoşi, oameni pregătiţi în poziţiile de conducere, trebuie să refacem aceste sisteme astfel încât să funcţioneze pentru cetăţean. În paralel, trebuie create condiţii pentru o dezvoltare economică mai bună, mai sustenabilă,a sta însemnând crearea unor condiţii bune pentru noi investitori, acolo unde lucrurile merg trebuie încurajaţi oamenii de afaceri. Şi, evident, sunt zone care ţin de securitatea naţională unde trebuie să ne aplecăm foarte mult, vorbesc aici şi de parteneriatul cu Statele Unite, şi despre dotarea armatei, despre pregătirea soldaţilor".

În Sala "Olimpia", în faţa a mai bine de 3.000 de simpatizanţi, Klaus Iohannis a discutat despre atacurile care l-au vizat în ultimele săptămâni şi campaniile de ştiri false, afirmând că acestea denotă o lipsă de educaţie şi că el va refuza ferm să să participe la o dezbatere electorală cu Viorica Dăncilă. "În esenţă, o dezbatere este un lucru onorabil între politicieni, dar nu particip la o dezbatere cu contracandidata, fiindcă doamna Dăncilă reprezintă un partid nedemocratic, nereformat, reprezintă Guvernul care a întruchipat regimul toxic Dragnea-Dăncilă, regim care a guvernat cras împotriva românilor, a atacat românii în stradă în acel 10 august de anul trecut. Pe reprezentanta unui astfel de partid, care, mai nou, aruncă acuzaţii xenofobe, nu pot să o întâlnesc la dezbatere. Despre ce să vorbim?", a spus Klaus Iohannis în faţa simpatizanţilor din Prahova.

"A pus această contracandidată pe unii din echipa cadrelor de la PSD să spună lucruri foarte ciudate, cum că eu mi-aş dori să adun PSD-iştii undeva pentru reeducare. Una la mână, asta nu este treaba mea. Doi, ca să reeduci pe cineva, prima dată trebuia să fie educat. Or de la persoane care mă atacă cu mizerii xenofobe nu pot pur şi simplu să presupun că au beneficiat de prima etapă esenţială de educaţie. Unii, bine intenţionaţi, au vehiculat în spaţiul public o chestiune, cum că lipsa acestei dezbateri ar reprezenta un deficit democratic. Să vă spun sincer, în România există un deficit democratic şi are un nume, se numeşte Partidul Social Democrat", a răspuns Klaus Iohannis atacurilor venite dinspre rivalii politici, făcând referire în primul rând la o declaraţie a fostului ministru Lia Olguţa Vasilescu, în care aceasta îl compara pe preşedinte cu şeful unui lagăr de reeducare.

Joomla SEF URLs by Artio