traian basescu martie 2013Preşedintele Traian Băsescu a reacţionat, imediat, după rezultatul votului de la convenţia PDL, în care a fost reales Vasile Blaga. Într-un videoclip postat pe Facebook, preşedintele României a anunţat că va demara construcţia unei ALTERNATIVE DE DREAPTA la actualul PDL, considerând că 50 la sută din actualul partid este "ancorat în năravurile FSN".

"Modul cum nu au înţeles să fie democraţi mă face să spun definitiv şi pentru totdeauna "Adio, PDL". Mă voi dedica construcţiei unei alte soluţii de dreapta, cu oameni cinstiţi, cu oameni care nu fug cu urnele, cu oameni care acceptă dreptul democratic al contestaţiei. Nu voi aduce alături de mine vreo bucăţică din PDL. PDL a demonstrat că a putut fi ţinut pe o direcţie democratică atâta timp cât a ştiut de un lider autoritar. Imediat ce au simţit că pot fi singuri, aripa fesenistă a partidului a răbufnit, iar convenţia de astăzi este proba că 50 la sută din partid este încă ancorat în năravurile FSN-ului. Adio PD, adio PDL, noi, azi, ne-am despărţit definitiv. Luaţi-vă drumul vostru, iar eu îl am pe al meu", a declarat preşedintele Traian Băsescu într-un scurt film postat pe Facebook.

 

 

Joomla SEF URLs by Artio