Consilierii judeţeni şi preşedintele CJ Prahova au depus jurământul în funcţie, astăzi, în cadrul şedinţei de constituire pe care prefectul a convocat-o după validarea în instanţă a rezultatelor alegerilor locale. Ales cu peste 137.000 de voturi în funcţia de preşedinte, Iulian Dumitrescu le-a mulţumit din nou prahovenilor pentru încredere şi a vorbit despre obiectivele acestui mandat, anunţând că pentru perioada imediat următoare "prioritatea zero" va fi dezvoltarea Spitalului Judeţean.

 

Şedinţa a început cu un moment de reculegere, pentru Viorel Mihai, candidatul propus de PLUS, aflat pe lista comună a PNL-USR-PLUS dar care a decedat înainte de a-şi fi putut începe mandatul. Nu a fost singura absenţă, alţi doi candidaţi depunând documente la registratura instituţiei în care au anunţat renunţarea la mandat. Unul dintre aceştia a fost Cătălina Bozianu, preşedintele PMP Prahova, care a optat pentru continuarea mandatului de deputat. Au fost validaţi, aşadat, 33 dintre cei 36 de consilieri judeţeni, însă şi aici a fost o absenţă, Cătălin Beciu, de pe lista ALDE, neparticipând la depunerea jurământului.

După ce în mandatul trecut au fost doi fraţi în Consiliul Judeţean, Eugen şi Adrian Ionică, de la PNL, acum au fost validaţi doi soţi. Iuliana Dosaru revine, după ce a mai făcut şi în trecut parte din Consiliu, în timp ce Viorel Dosaru, fostul şef al Poliţiei Prahova, a devenit în premieră consilier judeţean. Ambii au candidat din partea ALDE.

Iulian Dumitrescu: "Avem soluţii şi abia aştept să le implementăm"

În primul discurs ţinut după instalarea oficială în funcţia de preşedinte, Iulian Dumitrescu a vorbit despre priorităţile următoarei perioade, insistând pe infrastructura de sănătate şi rezolvarea problemelor apărute la Spitalul Judeţean în contextul crizei sanitare. "Îmi doresc ca Prahova să devină un model de administraţie, peste Sibiu, peste Cluj, peste Oradea sau peste Suceava. Am emoţii, pentru că ştiu că aşteptările prahovenilor sunt foarte mari şi e foarte bine că sunt aşa. Am emoţii pentru că avem soluţii la problemele prahoveilor şi abia aştept să le implementăm, fie că vorbim de curăţenie, fie că vorbim de spitale, fie că vorbim de locuri de muncă, fie că vorbim de alimentare cu gaze, cu apă, canalizare, sau fie că vorbim de o viaţă socială mai bună în Prahova. În perioada imediat următoare, prioritatea zero va fi să îmbunătăţim activitatea Spitalului Judeţean, sunt multe probleme acolo şi o să luăm rapid decizii ca lucrurile să meargă mai bine", a declarat noul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova.

Joomla SEF URLs by Artio