Politicienii le-au transmis și ei, românilor, urări pentru 2019. Ploieștenii au primit, însă, un mesaj aparte, autorul fiind deputatul USR de Prahova Dan Rădulescu.

La cumpăna dintre ani, acesta le-a urat locuitorilor municipiului Ploiești, dar și prahovenilor din comunele și orașele învecinate, să li se respecte dreptul la viață și să aibă parte de instituții mai implicate în problema poluării, una care pune în pericol sănătatea a sute de mii de oameni din județ.

"...mai sunt câteva ore și începe un nou an.

Tot ceea ce îmi doresc pentru noi, locuitorii acestui oraș, precum și pentru cei din împrejurimi, este să ni se respecte dreptul constituțional la un mediu sănătos, la un aer curat, la viață!

Lupt pentru acea clipă în care poluarea nu va mai fi cel mai mare inamic al sănătății noastre!

Îmi doresc ca instituțiile care ar trebui să ne apere – Agenția de Mediu, Garda de Mediu, Direcția de Sănătate Publică – să își facă treaba cu adevărat, nu doar să mimeze interesul pentru binele cetățeanului, aș vrea ca tov. ministru al Mediului, Grațiela Gavrilescu, să nu se mai plimbe aiurea, pe banii publici, prin lume, și să lase Insula Paștelui, aflată la zeci de mii de kilometri de minister, pentru cartierele Mihai Bravu, Sud, 9 Mai, aflate aici, mai aproape, la numai 60 de kilometri de București...

Visez la momentul în care politicienii vor înțelege că sunt, în primul rând, datori față de cei care i-au ales, nu față de partid și alte interese personale și, sunt convins, că acel moment nu e departe!

La mulți ani tuturor!" a transmis deputatul USR de Prahova, Dan Rădulescu.

Sursa: Facebook/ Dan Rădulescu

Joomla SEF URLs by Artio