ploaie spume dan radulescuParlamennatrul USR de Prahova Dan Rădulescu a anunțat, recent, că a solicitat analizarea, de către un laborator independent, a apei adunate în urma unei ploi torențiale care a căzut la Ploiești, în prima parte a lunii mai (VEZI DETALII). Ceea ce i-a atras atenția atunci a fost spuma adunată pe șosele (VEZI DETALII). Iar bănuielile i-au fost confirmate.

"Agenția de Mediu Prahova n-are treabă cu ce s-a întâmplat. I-am cerut, în mod public, să ne spună și nouă, muritorilor, câte ceva despre natura chimică a apei înspumate, zonele din oraș afectate ori sursele potențiale ale poluării. Ca de obicei, instituția condusă olimpian a trimis comunicatul standard: nu deține date pentru informațiile solicitate și nici nu a efectuat alte cercetări. Să plouă, deci, numai în timpul programului, între 8 și 16:30, de luni până joi și între 8 și 14:30, vinerea, adăugăm și noi, desigur cu unele mici pauze, pentru cafea, solitaire și candy crush...!

Prin urmare, am luat legătura cu bunul meu prieten, conf. univ. dr. Silviu Gurlui de la Iași care, ca prin minune, tocmai ce primise o serie de mostre recoltate din apa buclucașă...

Ce ne spun analizele de laborator?

Că nu e bine ce se întâmplă!

Că eșantioanele colectate prezintă structuri aromatice (benzenice) și grupări sulfonice specifice agenților surfactanți cu efect de curățire și spumare (detergenți).

Că apa a fost contaminată fie pe calea aerului - prin ridicarea în atmosferă a unor compuși de ardere petrolieră în combinație cu aditivi specifici și întoarcerea pe lor la sol o dată cu picăturile de ploaie - fie prin depunerea pe sol a particulelor poluante.

Că sursele potențiale de contaminare au fost solvenții organici utilizați in special pentru curățarea motoarelor cu ardere internă, compușii rezultați din activități industriale cu evacuare de gaze care antrenează compuși în stare solidă sub formă de particule - aerosoli. Disiparea lor în atmosferă a avut ca efect interacțiunea cu picăturile de ploaie.

Că efectul spumant al apei de ploaie a fost cauzat de grupările sulfonice regăsite în compușii care o impurifică.

În plus, s-a observat o aglomerare a particulelor – funingine - din suspensia colectată în oraș ce indică, o dată în plus, prezența surfactanților cu proprietăți amfotere, capabile sa adune în jurul moleculei sale moleculele de impurități insolubile.

Analizele complementare au arătat, de asemenea, că soluția indică prezența posibilă a acetonitrililor, a unor compuși de tip solvenți organici în amestecuri, dar și formaldehide.

Să recapitulăm, acum, cuvintele cheie din texul de mai sus: structuri aromatice, detergenți, compuși rezultați din activități industriale cu evacuare de gaze. Sună cunoscut? Sau, mai bine zis, miroase cunoscut?!

Dacă nu știți ce sunt surfactanții, vă spun eu, aceștia se folosesc, printre altele, ca detergenți...

Acest fenomen este deosebit de complex și poate avea consecințe importante pe termen lung atât asupra stării de sănătate a populației, asupra produselor alimentare (fructe, legume) cât și asupra vegetației.

Oricum, pentru o imagine completă legată de acest tip de poluare, ar trebui colectate eșantioane în același timp din mai multe zone afectate din Ploiești. În plus, acestea ar trebui să fie corelate și cu măsurători la sol privind calitatea aerului și cu factorii meteorologici, măsurători ce trebuie realizate in timp real, nu în timpul orelor de program...!

Mulțumiri tuturor celor implicați în această acțiune civică și ne vedem marți, 5 iunie, la protestul împotriva poluării!", a scris parlamentarul USR de Prahova, pe pagina sa de Facebook.

Foto: Observatorul Prahovean

Joomla SEF URLs by Artio