Ploieștenii au mai primit, aseară, o doză de otravă, acuză deputatul USR de Prahova Dan Rădulescu. Acesta spune că marți seară, în intervalul 20.00 - 22.00, la Ploiești s-au înregistrat depășiri alarmante la butadienă, benzen și toluen.

 

"Ieri, la Ploiești, timp de două ore, între 20 și 22, au fost deversați în atmosferă poluanți cancerigeni care nu numai că au depășit limitele legal admise, dar le-au atins chiar și pe cele ale inimaginabilului! Ce-am respirat, deci? Butadienă.

Literatura de specialitate arată că expunerea la butadienă nu trebuie să depășească 11 micrograme/metru cub inhalat, timp de 15 minute. Dar acum, într-un interval de patru ore, această limită a fost depășită de șase ori!

Ce-i butadiena asta? Păi, e o chestie extrem de cancerigenă, cu un risc mare, dacă este inhalată continuu, la concentrații începând de la 0.03 micrograme/pe metru cub! Și, ca să nu vorbim numai despre oameni, dacă butadiena ar fi inhalată de animale, spre exemplu, o jumătate de oră, în concentrații de 2 micrograme/metru cub, consecințele ar fi extrem de severe...

Am mai inspirat, aseară, și niște benzen!

Valorile lui au depășit, iar, de șapte ori limitele legal admise! Ceea ce depășește, cu mult, noțiunea de «îngrijorător»...

Despre benzen, sunt convins că știți că este cancerigen, fiind extrem de toxic și că produce afecțiuni severe. Și toluenul a sărit limita, tot ieri, la tot pe seară, noapte ca hoții, cum se spune, ajungând la 101 micrograme pe metru cub...", a dezvăluit, pe pagina de Facebook, parlamentarul USR de Prahova, potrivit căruia aceste valori uriașe au fost înregistrate la stația PH 6, cea amplasată în cartierul Mihai Bravu.

Deputatul Dan Rădulescu a anunțat, astăzi, că după acest episod va transmite "noi interpelări către Agenția de Mediu și către Garda de Mediu, instituțiile alea unde, directorii numiți politic, fac orice altceva decât să apere interesele cetățenilor care le plătesc salariile".

19martie butadiena

19martie benzen

19martie toluen

Sursa grafice: calitateaer.ro

Joomla SEF URLs by Artio