PNL a transmis un punct de vedere ca urmare a cazului din Prahova, privind amenințarea unui polițist și vandalizarea mașinii acestuia (VEZI DETALII), ținta ultrajului fiind agentul care, cu două săptămâni în urmă, l-a amendat pe Lucian Rădulescu, directorul adjunct al CSM Ploiești și, la momentul respectiv, consilier parlamentar la cabinetul deputatului PSD Laura Moagher.

 

"Aşa arată o ţară a mafioţilor! De aceea, PSD trebuie să dispară din fruntea statului!

În momentul în care până şi oamenii legii sunt intimidaţi de infractori şi mafioţi, aşa cum s-a întâmplat cu tânărul şi corectul agent Lazăr din Păuleşti, e destul de evident că statul e eşuat.

Dacă până şi unui poliţist i se întâmplă aşa ceva, cum să nu se teamă oamenii simpli să mai iasă pe stradă?

Realitatea este că guvernarea PSD nu a fost altceva decât un război continuu pentru distrugerea autorităţii instituţiilor, încurajarea şi protejarea infractorilor de orice tip (de la cei de drepte comun, până la oficialii corupţi) şi izolarea oamenilor de bună credinţă care vor să schimbe România în bine.

Să dea Dumnezeu ca această moţiune de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă să treacă şi multe lucruri se vor schimba în bine în România.

La nivel minimal, epoca în care mafioţii sunt încurajaţi va fi apus", au acuzat liberalii în punctul de vedere transmis în urma incidentului.

Oamenii legii au identificat persoana bănuită de amenințarea polițistului, dar și că, acum două nopți, ar fi tăiat cauciucurile mașinii acestuia. Este vorba despre un tânăr de 22 de ani care a fost reținut aseară și care este cercetat pentru ultraj.

Polițistul pe care l-ar fi vizat acesta este nimeni altul decât agentul din Păulești care, acum două săptămâni, l-a amendat pe Lucian Rădulescu, directorul adjunct al CSM Ploiești și, la acel moment, consilier al deputatului PSD Laura Moagher (VEZI DETALII). După reacția consilierului său, parlamentarul de Prahova a decis să încheie colaborarea cu acesta.

Joomla SEF URLs by Artio