Reprezentanții partidelor populare și creștin-democrate din cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene s-au aflat, în aceste zile, la Helsinki, cu prilejul Congresul Partidului Popular European. Din delegația PMP, condusă de Eugen Tomac, a făcut parte și deputatul Cătălina Bozianu, președintele PMP Prahova.

În cadrul Congresului PPE de la Helsinki, participanții l-au ales pe Manfred Weber în funcția de președinte al PPE.

"Domnul Weber este de naționalitate german, un prieten al României și va fi candidatul PPE la președinția Comisiei Europene după alegerile europarlamentare din vara anului viitor. În ceea ce ne privește pe noi, membrii delegației PMP, am dovedit, la acest congres, atât prin susținerea lui Manfred Weber, cât și prin contactele pe care le-am avut cu colegii din alte țări europene, că suntem un partener serios, credibil și consecvent al celorlalte partide din PPE, percepție pe care am convingerea că o vom consolida după alegerile europarlamentare", a declarat Cătălina Bozianu, la finalul reuniunii.

Cătălina Bozianu este președintele PMP Prahova, deputat PMP de Prahova și președinte interimar al Organizației de Femei a Partidului Mișcarea Populară.

Sursa: Facebook/ Cătălina Bozianu

Joomla SEF URLs by Artio