Senatorul Iulian Dumitrescu, președinte al PNL Prahova și prim-vicepreședinte al PNL, trece în revistă probleme majore cu care sistemul sanitar se confruntă în ultima perioadă și consideră că se impune ca ministrul Sănătății și șefii instituțiilor responsabile să-și prezinte demisia.

"Plouă cu medici falși. Medici falși, epidemie de gripă, epidemie de rujeolă, lipsa vaccinurilor, apă cu valori de clorinare peste cele admise de lege, corupție în spitale, înmulțirea cazurilor de malpraxis – acestea sunt câteva fenomene care demonstrează falimentul sistemului medical. Avem de-a face disoluţia responsabilităţii instituţiilor statului, care devin simple generatoare de birocraţie, fără a-şi asuma responsabilităţi de verificare şi control. Ministrul și toţi şefii instituţiilor responsabili de garantarea bunei desfăşurări a actelor medicale ar trebui să plece din funcţii", a transmis Dumitrescu după ce și în Prahova au apărut bănuieli că o persoană ar exercita, fără drept, profesia de medic dentist (VEZI DETALII).

Sursa: Facebook/ Iulian Dumitrescu

Joomla SEF URLs by Artio