Primarul municipiului Ploieşti, Adrian Dobre, a răspuns după plângerea penală depusă de Mihai Poliţeanu, pe tema târgului de Crăciun, edilul declarând că evenimentele de la Parcul Municipal Vest sunt organizate legal şi că preşedintele USR Prahova ar fi încercat prin acest demers doar să câştige notorietate şi să abată atenţia de la problemele mari din interiorul organizaţiei politice pe care o gestionează.

 

Reclamat penal, alături de directorului de la Parcul Municipal Vest, Adrian Dobre a declarat că procedurile au fost organizate legal şi că în interiorul parcului se pot derula activităţi aducîtoare de venituri, cu condiţia ca toate sumele câştigate să fie reinvestite tot aici. Primarul a mai explicat şi că decizia de a organiza evenimentele dedicate sărbătorilor de iarnă la parcul de lângă Gara de Vest a fost luată tocmai pentru a promova acest loc. "Obligația fundamentală a municipalității este să asigure funcționalitatea proiectului Parcul Municipal Vest. Creșterea gradului de confort și recreere și îmbunătățirea calității vieții reprezintă obiectivele principale ale Programului Operațional Regional 2007-2013 și în deifinitiv scopul acestei investiții. Organizarea evenimentului din Parcul Municipal Vest a fost realizată în conformitate cu procedurilor operaționale interne, aprobate în conformitate cu dispozițiile legale. În urma solicitărilor noastre, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice ne confirmă‪ că în perioada de durabilitate a proiectului, municipalitatea poate realiza evenimente, cu condiția ca veniturile rezultate să asigure acoperirea costurilor operaționale ale proiectului, fără ca acesta să devină generator de venituri (nu se obține profit)", a declarat Adrian Dobre, într-un răspuns publicat pe pagina oficială de Facebook.

Primarul spune că, prin plângerea depusă, Poliţeanu, anunţat drept candidatul USR la alegerile locale din 2020, încearcă să capete notorietate şi i-a transmis un mesaj ironic: "Cu această plângere, fostul emul al Monicăi Macovei speră să fie vizibil, să-l cunoască în sfârșit cineva în Ploiești, și, mai ales, să distragă atenția de la excluderile abuzive și problemele interne legate de semnăturile false. Este un modus operandi pentru dânsul, face plangeri penale (Kovesi a plătit prețul acțiunilor lui). După cum știți, întregul meu mandat a avut la bază corectitudinea și onestitatea, dar constat că politicianismul mărunt al unor indivizi, de pripas prin Ploiești, încearcă să-mi murdărească imaginea. Nu doresc să comentez mai departe aserțiunile unuia care «a condus» doar geanta doamnei Macovei".

Joomla SEF URLs by Artio