PSD-ALDE cere demisia primarului Ploieştiului, acuzându-l de "incapacitate" şi "fugă de responsabilitate"

Written by Anca Visan Category: Politic Created: Tuesday, 08 May 2018 09:32

consiliul local ploiesti aprilie 18Grupul consilierilor ploieşteni ai PSD şi ALDE a transmis un comunicat de presă comun în care îl acuză pe primarul Adrian Dobre de "fugă de responsabilitate" în domeniul serviciilor de dezinsecţie, deratizare şi dezinfecţie. Reprezentanţii celor două formaţiuni spun că acest blocaj a venit după o sumedenie de probleme apărute în administraţia locală în acest mandat, amintind de ratarea fondurilor din Programul Naţional de Dezvoltare Locală, de elaborarea a "zeci de expertize şi studii" fără finalitate şi de blocajul privind montarea relantisoarelor pe străzi, şi îi cer primarului Ploieştiului demisia de onoare.

În viziunea consilierilor PSD-ALDE, primarul Dobre a transformat Ploieştiul într-un oraş "demn de Evul Mediu". "Consilierii locali ai  PSD  și  ALDE Ploiești sunt uimiți să constate că primarul Adrian Dobre caută un nou Acar Păun pentru a-l face responsabil de criza DDD. Primarul liberal al Ploieștiului continuă, în stilul care l-a făcut deja celebru, să fugă de responsabilitate. Edilul aruncă vina pe politică, uitând că Grupul PSD-ALDE din Consiliul Local Ploiești a votat toate proiectele propuse de către PNL și de Adrian Dobre, tocmai pentru a nu fi învinovățiți că blocăm municipiul. Din păcate, cel care-l blochează și-l transformă într-un oraș demn de Evul Mediu este chiar liberalul Adrian Dobre care nu reușește să finalizeze nici măcar un singur proiect din cele pe care le flutura în ochii ploieștenilor în campania electorală. Spitalul Municipal rămâne o himeră, avem zeci de expertize și studii de fezabilitate nefinalizate, achiziția de autobuze noi este tot la stadiul de vis neîmplinit,  iar montarea relantisoarelor nu are nicio șansă să fie realizată prea curând. Nu trebuie să uităm nici de ratarea depunerii la timp a proiectelor finanțabile prin PNDL și nici de zecile de caiete de sarcini întocmite greșit, care duc la amânarea la nesfârșit a unor licitații importante pentru dezvoltarea Ploieștiului", se arată într-un comunicat de presă semnat de preşedintele PSD Ploieşti, viceprimarul Cristian Ganea, şi preşedintele ALDE Ploieşti, viceprimarul George Pană.

Aceştia au amintit şi de desele schimbări la nivelul subalternilor, exemplul dat fiind cel al secretarului municipiului, cel care, conform atribuţiilor, trebuie să vegheze la legalitatea hotărârilor Consiliului Local, post pe care, de la începutul mandatului, au activat nu mai puţin de patru persoane.

"În doi ani, Adrian Dobre a demonstrat că este un manager dezastruos, iar nepriceperea lui  vine probabil din faptul că niciodată nu a condus o firmă pentru a ști ce înseamnă să dai la timp salariile sau ca pe 25 ale lunii să plătești TVA-ul. Ploieștenii se pot considera înșelați de către PNL și poate că a venit vremea ca liberalii să îl sfătuiască pe Adrian Dobre să renunțe la biroul călduț de la etajul 3 al Palatului Administrativ. Sau poate că edilul își va recunoaște incapacitatea de a administra Ploieștiul și va face un gest bărbătesc demisionând, așa cum ar face-o un politician adevărat!", se încheie comunicatul PSD-ALDE.

Reacţia vine după ce, luni, primarul Dobre îi acuzase pe actualii viceprimari, Ganea şi Pană, pentru blocajul serviciului de dezinsecţie, deratizare şi dezinfecţie, afirmând că problemele au început în 2015, când aceştia erau la putere. Detalii AICI.

Contact

Pentru sesizări și ponturi, scrie-ne la adresa: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it., pe pagina de FACEBOOK a publicației, TWITTER sau GOOGLE PLUS.