Partidul Social Democrat a restrâns la două persoane lista de potenţiali candidaţi pentru funcţia de primar în Ploieşti şi anunţă că a demarat un sondaj de opinie, în urma căruia va lua o decizie oficială. Cei doi social-democraţi aflaţi în competiţia internă sunt senatorul Radu Oprea şi actualul viceprimar Cristian Ganea.

 

Ganea, în calitate de preşedinte al PSD Ploieşti, a confirmat informaţia, vorbind despre o competiţie constructivă: A fost demarat un sondaj, pentru a stabili cine are şanse mai mari. Indiferent care va fi rezultatul, voi sta umăr la umăr cu Radu Oprea în această campanie şi vom face o echipă foarte bună". Vestea confirmă zvonurile care au existat în ultimele două luni şi care-i anunţau ba pe unul pe ce celălalt drept candidatul formaţiunii, după ce, anterior, se vorbise despre o listă mai lungă, cu vreo cinci nume sau chiar mai multe, unde s-ar fi mai regăsit şi deputatul Rodica Paraschiv sau Mădălina Lupea, care însă nu s-a mai înscris în PSD după încetarea activităţii în funcţia de prefect al judeţului.

Cristian Ganea este viceprimarul Ploieştiului şi preşedinte al filialei municipale a PSD. El a mai fost viceprimar şi pe finalul mandatului trecut, preluând chiar atribuţiile de primar, interimar, după demisia lui Iulian Bădescu şi schimbarea celor doi viceprimari care începuseră mandatul, Iulian Teodorescu şi Raul Petrescu. Radu Oprea a fost ministru pentru mediul de afaceri în ultimul Guvern Dăncilă, este senator PSD din 2012, iar anterior a ocupat şi postul de prefect al judeţului Prahova. Zvonurile în partid sunt că primul se bucură de o susţinere largă din partea organizaţiei municipale şi a actualilor consilieri locali, în timp ce al doilea e susţinut de mai mulţi factori de decizie din organizaţia judeţeană. Oficial, sondajul de opinie ar trebui să lămurească lucrurile, cu toate că, în momentul de faţă, din ce sondaje au făcut alţii, niciun candidat PSD nu e cotat cu un scor peste cel al PNL-ului.

Joomla SEF URLs by Artio