Cu aproximativ o lună rămasă până la expirarea contractului pentru termoficarea Ploieştiului, reprezentanţii PSD îl acuză pe primarul Dobre că în ultimii doi ani, dincolo de comandarea unor studii, n-a făcut niciun demers pentru evitarea unei posibile crize. Într-un comunicat de presă transmis marţi, viceprimarul Cristian Ganea, preşedintele PSD Ploieşti, acuză că Adrian Dobre va lăsa ploieştenii fără apă caldă după data de 1 mai şi îi cere primarului să facă un gest de bărbăţie şi să demisioneze.

"Primarul Dobre Adrian îi lasă pe ploieșteni fără apă caldă și fără căldură", reclamă preşedintele PSD Ploieşti. Acesta a discutat despre proiectul propus de primar privind constituirea unei asociaţii de dezvoltare alături de Consiliul Judeţean, declarând că aceste demers vine prea târziu şi oricum nu oferă o soluţie concretă pentru viitorul apropiat. "Ce s-a întâmplat în ședința de luni a Consiliului Local Ploiești depășește orice imaginație și trage un serios semnal de alarmă asupra capacității primarului liberal Dobre Adrian de a conduce responsabil Ploieștiul. Deși știa de mai bine de doi ani că va expira contractul cu operatorul Veolia, a preferat, în stilul caracteristic, să nu faca nimic, sperând că alții vor rezolva problema. Pe ultima sută de metri, edilul a încercat să bage sub nasul consilierilor locali un proiect de hotârâre, așa zis salvator, în realitate doar o nouă minciună a liberalului Dobre. Consilierii s-au trezit în față cu un proiect prin care trebuia să înființeze o asociație împreună cu Consiliul Județean Prahova, denumită în mod pompos «Confort»! Acest proiect era, în realitate, o declarație de principiu în vederea asocierii, fără nimic concret și fără a fi prezentate nici macar documentele de constituire. Nu poți iniția un proiect de hotărâre de Consiliu Local al cărui singur argument este acela că.... de la 1 mai 2019 expiră contractul cu operatorul... Nu tu argumente financiare, nu tu alternative sau vreo altă motivare reală... doar un simplu text, realizat într-un dispreț iresponsabil față de ploieșteni", a afirmat viceprimarul Cristian Ganea.

Pe acelaşi subiect: 

"În acest moment, îi cer primarului Dobre să ia măsuri concrete pentru continuarea asigurării furnizării apei calde și a energiei termice către ploieștenii, plătitori de taxe și impozite. A venit momentul ca primarul Adrian Dobre să se trezească la realitate și să acționeze exclusiv în beneficiul ploieștenilor și nu să încerce să câștige capital electoral dintr-o problemă pe care nu a reușit să o gestioneze eficient. Dacă nu poate și are bărbăția să o recunoască, să își dea demisia pe motive de necorespundere profesională. Așa și-ar mai spăla din păcatele acumulate în mandatul său, nu puține la număr", a mai transmis Cristian Ganea.

Joomla SEF URLs by Artio