Într-o scrisoare deschisă publicată vineri, conducerea PSD Prahova reclamă că Guvernul a repartizat cu "rea voinţă", la începutul acestei luni, fondurile către primării pentru plata indemnizaţiilor persoanelor cu handicap şi asistenţilor personali, argumentând că banii s-au ajuns pentru toate primăriile conduse de edili de la PNL, dar nu şi pentru cele cu primari de alte culori politice.

 

Scrisoarea deschisă este semnată de preşedintele organizaţiei judeţene, Bogdan Toader, şi grupul parlamentarilor PSD Prahova şi adresată premierului interimar, Nicolae Ciucă, şi prefectului de Prahova, Cristian Ionescu, autorii reclamând că 27 dintre cele 104 primării din judeţ nu au primit bani la rectificare. "Vă solicităm ca, de urgență, să repartizați sumele necesare pentru plata drepturilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav și a indemnizațiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav și unităților administrativ-teritoriale omise în cadrul ședinței din data de 4 decembrie a Guvernului Orban! Este vorba despre orașele Breaza și Boldești-Scăeni, precum și despre comunele Bătrâni, Blejoi, Călugăreni, Chiojdeanca, Cosminele, Drăgănești, Fântânele, Fulga, Gherghița, Jugureni, Măgureni, Olari, Păcureți, Podenii Noi, Poienarii Burchii, Râfov, Sângeru, Șoimari, Șotrile, Starchiojd, Ștefești, Talea, Tătaru, Telega și Vadu Săpat. Să nu ne jucăm cu viața persoanelor și așa lovite de soartă!", se arată în mesajul public.

 
"De asemenea, solicităm Instituției Avocatul Poporului să se sesizeze în acest caz, în care vorbim foarte clar despre o împărțire discreționară, pe criterii politice, a fondurilor aflate la dispoziția Guvernului, în detrimentul beneficiarilor drepturilor respective, stabilite prin lege!", se mai arată în mesajul publicat şi pe pagina oficială de Facebook a preşedintelui PSD Prahova, Bogdan Toader.
Joomla SEF URLs by Artio