Inițiativa legislativă a deputatului PNL de Prahova Roberta Anastase a mai parcurs o etapă către adoptare.

 

Comisia pentru transporturi şi infrastructură a adoptat, cu unanimitate de voturi, raportul pozitiv aferent Propunerii legislative pentru utilizarea autovehiculelor şcolare destinate transportului public local al elevilor din ciclul învăţământului primar/gimnazial precum şi pentru completarea art.6 din OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Inițiativa a fost lansată în dezbatere publică în toamna anului trecut (VEZI DETALII) și a beneficiat de susținerea unui număr mare de parlamentari, din toate partidele politice (VEZI DETALII).

Proiectul legislativ iniţiat de Roberta Anastase se află în prezent pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

"Scopul meu este acela ca, odată cu adoptarea acestei legi, toți elevii care vor beneficia de transport gratuit din partea municipalităților, să se bucure de condiții optime, în deplină siguranță, de acasă până la școală și retur. Printre altele, proiectul prevede ca în fiecare mijloc de transport destinat exclusiv elevilor să fie prezent un polițist local care să-i supravegheze pe copii, pentru prevenirea unor posibile incidente", a explicat deputatul liberal Roberta Anastase cu privire la acest proiect de lege.

În expunerea de motive, deputatul PNL arată că "o proporție covârșitoare a accidentelor rutiere în care sunt implicați elevi se întâmplă în proximitatea unităților de învățământ", iar în ultimii 10 ani au fot consemnate peste 28.000 de accidente produse în apropierea acestor instituții, 600 dintre ele fiind mortale.

Joomla SEF URLs by Artio