Luni, 25 Septembrie 2017
 

catalina bozianu 3Liderul PMP Prahova, deputatul Cătălina Bozianu, critică în termeni duri votul majorității PSD-ALDE de respingere a unui proiect de lege legat de construirea a câtorva sute de creșe în România, după ce tot aleșii PSD îl inițiaseră anul trecut, când erau în Opoziție. „PSD nu pare preocupat decât să arunce în stânga şi-n dreapta cu pomeni sociale, ignorând cu desăvârşire nevoile reale ale societăţii româneşti", scrie deputatul PMP pe contul personal de Facebook.

"Miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, parlamentarii PSD au dat o probă de politicianism care arată reaua-voinţă a acestei guvernări.

Majoritatea parlamentară PSD-ALDE a respins un proiect de lege iniţiat, anul trecut, chiar de parlamentarii din partidul condus de Liviu Dragnea, care instituia programul "Creşe pentru copiii României".

Potrivit acestui proiect, pe care l-am susţinut şi noi, cei de la PMP, în următorii 4 ani, s-ar fi investit, la nivelul întregii ţări, 175 de milioane de euro pentru construcţia a 554 de creşe. În toamna lui 2016, legea a trecut de Senat cu o largă majoritate alcătuită, în principal, din parlamentari PSD ce-i drept, atunci, partidul se afla în opoziţie la guvernul Cioloş.

Astăzi, aflat la guvernare, PSD nu pare preocupat decât să arunce în stânga şi-n dreapta cu pomeni sociale, ignorând cu desăvârşire nevoile reale ale societăţii româneşti. Inclusiv ale copiilor noştri." - Sursa: Facebook/Cătălina Bozianu