Liberalii prahoveni taxează tabăra social-democrată, după anunțul privind realizarea alianței între PSD, Pro România și PPU-SL, în perspectiva alegerilor locale.

 

Într-un comunicat de presă transmis vineri, organizaţia județeană a Partidului Naţional Liberal acuză că "înfiinţarea alianţei electorale PSD – ProRomânia – PPUSL în perspectiva alegerilor locale din 27 septembrie reprezintă o tentativă disperată şi ruşinoasă a social-democraţilor de a-şi ascunde propriul brand politic în spatele unei noi construcţii de paie. Cu siguranţă, prahovenii nu se vor lăsa păcăliţi şi îi vor sancţiona la urne pe PSD-iştii deghizaţi pentru tot răul făcut judeţului în ultimii 12 ani, pentru pagubele produse în România în ultimii 8 ani, dar şi pentru această încercare de a-i induce cetățenii în eroare cu aşa-zisa «Alianţă pentru Prahova»”.

„Căldură mare, monșer. Disperare pe măsură la PSD. Personal, mă bucur că aceste partide cu rădăcini comune s-au reîntâlnit, pentru că, în felul acesta, devine tot mai evident pentru toţi prahovenii că alegerile locale reprezintă o bătălie între Forţa Binelui reprezentată de alianţa de dreapta PNL – USR – PLUS şi Forța Răului din zona PSD – ProRomânia – PPUSL”, a comentat și Iulian Dumitrescu, președintele PNL Prahova și candidatul alianței PNL – USR – PLUS pentru funcția de președinte al Consiliului Județean. Acesta consideră că "pesediştii umblă deghizaţi să nu fie recunoscuți de prahoveni".

Datele problemei nu se schimbă în niciun fel: pe 27 septembrie, prahovenii ne vor fi alături şi vor spune cu voce tare: Adio, PSD”, a concluzionat Iulian Dumitrescu, candidatul comun al alianţei PNL – USR – PLUS pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Prahova.

La rândul lor, liberalii prahoveni au transmis că "PNL constată lipsa de principii şi dubla măsură aplicată de PSD în problematica desemnării candidatului pentru funcţia de primar al Municipiului Ploieşti. În momentul în care s-a înscris în ProRomânia, actualul viceprimar al Ploieştiului, Cristian Mihai Ganea, era ameninţat cu înlăturarea din funcţie şi catalogat drept «trădător». Nici n-au sfârşit bine să sfinţească locul şi să dea cu tămâie după plecarea lui Cristian Ganea la ProRomânia, că, în tentativa de a-și construi o acoperire în fața alegătorilor, PSD a decis să îl pună pe acelaşi Ganea candidat la Primăria Ploieşti".

Joomla SEF URLs by Artio