Parlamentarul PNL de Prahova Roberta Anastase a comentat cele voturile date miercuri în Camera Deputaților, pe mai multe proiecte importante privind eliminarea supraaccizei la carburanți și a supraimpozitării contractelor de muncă part-time, respectiv privind abrogarea recursului compensatoriu.

 

Proiectele supuse la vot au fost un nou test privind majoritatea parlamentară.

"Cu majoritate de voturi, Camera a adoptat propunerea legislativă a PNL, de eliminare a supraaccizei la carburanți şi supraimpozitarea contractelor de muncă part-time. Combustibilul se va ieftini la începutul lui 2020 pentru că supraacciza a fost eliminată.

Tot astăzi Camera Deputaţilor a adoptat proiectul PNL privind abrogarea recursului compensatoriu", a anunțat deputatul PNL după votul de miercuri (VEZI DETALII).

Roberta Anastase a punctat șic ă "proiectul de lege privind abrogarea recursului compensatoriu a fost inițiat de zece parlamentari PNL, în ianuarie 2019. A fost respins de Senat în iunie 2019, iar în luna august PNL a convocat o sesiune extraordinară a Camerei Deputaților, dar PSD a refuzat să discute subiectul. Acum, PSD a acceptat introducerea subiectului pe ordinea de zi doar după ce Guvernul Ludovic Orban a anunțat angajarea răspunderii pentru abrogarea recursului compensatoriu".

"PSD a votat în 2017, legea recursului compensatoriu. Pe baza acesteia, peste 21.000 de infractori au fost eliberați înainte de termen, iar 1.877 au fost reîncarcerați, 509 comițând fapte violente", a reamintit deputatul PNL de Prahova.

Joomla SEF URLs by Artio