dan_diaconescu_6Senzaţional, doamnelor şi domnilor, Dan Diaconescu a venit astăzi după amiaza direct la Ploieşti, unde s-a întâlnit cu fanii, membrii şi simpatizanţii la Casa de Cultură a Sindicatelor, iar fanii membrii şi simpatizanţii au intrat în delir când l-au văzut pe patronul OTV şi au început să strige frenetic „Diaconescu preşedinte”. Totul a fost senzaţional, aşa cum vă spuneam...

Bani la toată lumea, fără număr!

Vizita lui Diaconescu la Ploieştiface parte dintr-un turneu în cadrul căruia patronul OTV vizitează toată ţara, Prahova fiind al 15-lea judeţ în care a ajuns până acum. Câteva sute de oameni s-au adunat cu o oră înainte de sosirea lui Diaconescu în sala mare a Casei de cultură a Sindicatelor. Câţiva  indivizi plini de iniţiativă i-au ordonat frumos în bănci dând indicaţii: să se aşeze mai spre centru, că vine multă lume şi e nevoie de locuri. Patronul OTV a descins la Ploieşti dintr-un Bentley, iar „fanii” pur şi simplu au luat-o razna în timpul discursului său.

„O să cumpărăm toate companiile de stat privatizate în ultimii 21 de ani, o să cumpărăm cele 5 milioane de hectare de teren arabil nelucrate, dăm pe ele preţul pieţei, profitul firmelor de stat pe care le vom înfiinţa va fi împărţit între toţi românii, în prima lună de guvernare fiecăruia dintre voi îi va reveni suma de opt euro, apoi, în timp, o să primiţi de la stat câte 20 de euro fiecare, ce vă spun nu e o glumă, în Norvegia se face aşa de mult timp iar fiecare norvegian a primit 380 de euro luna trecută. Cam aşa au sunat promisiunile care au băgat mulţimea în delir”. Atmosfera amintea de isteria pe care o provoca Traian Băsescu prin 2004, dar şi Ion Iliescu, prin 1991, între minerii plantatori de panseluţe la Universitate.

Bagă o treime din avere în campanie

După întâlnirea cu fanii, Diaconescu a ţinut o conferinţă de presă. A uitat să-l prezinte pe şeful de la PP Prahova, un tip Răzvan nu mai ştiu cum, care stătea la dreapta lui. Şi a ignorat-o total pe doamna încruntată care tot timpul conferinţei l-a flancat pe stânga.
Strategia lui Diaconescu şi a partidului său pentru primele campanii electorale pare a fi axată pe ideea: „noi avem bani, nu avem nevoie să ne îmbogăţim”.

În conferinţa de presă organizată după întâlnirea cu ploieştenii patronul de la OTV a adus în discuţie de mai multe ori iachtul său care se leagănă în valurile Mediteranei şi pe care l-a botezat cu numele televiziunii pe care o are, OTV.

Diaconescu a mai spus că s-a îmbogăţit o dată, nu are nevoie să se îmbogăţească şi a doua oară. Şi a spus că este dispus să bage o treime din averea sa în următoarele campanii electorale pentru alegerile locale, parlamentare şi prezidenţiale. Altă treime o păstrează pentru copil, iar o treime pentru sine.

Cât de mare e averea lui Diaconescu? Poate 200, poate 100, poate 30 şi ceva de milioane, cum au apreciat cei de la DNA
Patronul OTV spune că nu ştie sigur ce avere are, că asta depinde de valoarea acţiunilor pe care le deţine. DD s-a arătat însă dispus să vândă o parte din proprietăţile pe care le deţine pentru a „investi” în viitorul politic al său şi al PP.

Mafia de la Ploieşti

„Suntem interesaţi să preluăm puterea în Prahova, unde sunt concentrate toate căpeteniile mafiei” a spus Diaconescu la Ploieşti. Întrebat care sunt căpeteniile mafiei, DD a nominalizat: familia Anastase, familia Năstase, primarul Ploieştiului, tânărul om de afaceri de la Asesoft care a preluat de curând postul Realitatea.

Diaconescu a mai spus că fără apariţiile la OTV-ul lui, Traian Băsescu nu ar fi fost astăzi preşedinte. Şi nici Gigi Becali, CV Tudor sau Silviu Prigoană nu ar fi fost ce sunt azi. Adică oameni mari, ca domnul Dan, nu?
Joomla SEF URLs by Artio