Partidele politice fac calcule, la această oră, pentru nominalizarea celor care să-i ia locul lui Călin Popescu Tăriceanu, în funcția de președinte al Senatului. Liderul ALDE şi-ar fi anunţat deja colegii din Biroul permanent al Senatului că va demisiona de la şefia forului legislativ, urmând să citească textul deciziei în plen, luni după-amiază.

 

Călin Popescu Tăriceanu anunţase public, încă de săptămâna trecută, că va demisiona din funcţia de preşedinte al Senatului, atunci când a declarat că ALDE iese de la guvernare şi formează o alianţă cu Pro România pentru susţinerea candidaturii independente la prezidenţiale a lui Mircea Diaconu.

Liberalii se gândesc deja că locul acestuia la conducerea Senatului ar putea fi luat de Alina Gorghiu, iar surse citate de Mediafax au dezvăluit că discuții pentru susținerea acesteia ar fi avut loc cu Pro România, căreia PNL i-a promis că va susținerea susținerea înființării unui grup al partidului.

Tot pe surse, din partea PSD nominalizarea ar fi Cristian Dumitrescu sau Ecaterina Andronescu.

Majoritatea partidelor ar putea menţine actualii parlamentari în fruntea grupurilor din Camera Deputaţilor şi Senat.

Joomla SEF URLs by Artio