traian basescuFostul președinte Traian Băsescu a criticat-o din nou, duminică, pe Viorica Dăncilă, despre care spune că împine țara către penibil. Mesajul acestuia vine în ziua în care prim-ministrul a comis o nouă gafă (VEZI DETALII).

"Vă rog, plecaţi de la Palatul Victoria Doamnă Dăncilă! Ce nu pricepe Liviu Dragnea, Doamna Premier Vasilica Viorica Dăncilă şi la momentul desemnării, n-a priceput nici Preşedintele Iohannis este faptul că un premier, pe timpul mandatului său, este şi un simbol intern şi extern al poporului, al statului, al ţării, al guvernului în fruntea căruia se află. Biata Viorica Vasilica, fără a înţelege nici ridicolul propriei situaţii, dar nici valul de penibil cu care acoperă ţara în relaţiile externe, perseverează în a rămâne înfiptă în scaunul de la Palatul Victoria . Săraca femeie este pusă de Dragnea să facă lucruri pentru care nici nu este pregătită şi care, chiar dacă îi sunt scrise sau şoptite de consilieri, nu le poate citi corect şi nici ţine minte", a scris Traian Băsescu, pe pagina sa de Facebook.

Fostul președinte spune că "sacă femeia asta ar avea un minim patriotism ar înţelege că nici unui cetăţean nu-i este permis ca de la înălţimea funcţiei de prim-ministru să împingă ţara către penibil, continuând să-şi exercite funcţia cu o înduioşătoare inconştienţă".

Mesajul lui Băsescu se încheie exact așa cu începe, cu rugămintea adresată Vioricăi Dăncilă, să renunțe la funcția de premie: "Vă rog, plecaţi de la Palatul Victoria Doamnă Dăncilă"!

Joomla SEF URLs by Artio