Autoritățile județene din Prahova au  anunțat, săptămâna trecută, finalizarea modernizării DC 132, care face legătura între DN1 - strada Nestor Ureche şi Cabana Gura Diham. Cei patru kilometri de drum, parte a mai multor trasee turistice spre obiective renumite, traversează, totodată, și unul dintre cele mai căutate și aglomerate campinguri din România.

Importanța finalizării investiției a fost punctată și de deputatul PSD de Prahova Laura Moagher. "Chiar dacă judeţul Prahova are, prin tradiţie, o vocaţie economică industrială, ponderea fiind de aproximativ 50% din totalul activităţilor economice, turismul se situează la loc de frunte în istoria judeţului, determinant fiind potenţialul pe care îl oferă în acest sens Valea Prahovei. Turismul este una dintre cele mai importante activităţi economice din lume, reprezentând un fenomen economico-social, un promotor al globalizării şi un factor al dezvoltării durabile, prin vastul potenţial uman şi material pe care îl antrenează în desfăşurarea sa, precum şi prin efectele benefice asupra domeniilor implicate, acţionând ca un factor stimulator al progresului şi dezvoltării. Potenţialul turistic natural şi istoric al judeţului Prahova reprezintă un sector important, a cărui continuă dezvoltare trebuie alimentată din bogăţia şi diversitatea elementelor şi resurselor naturale, dar şi a celor de natură antropică. Multitudinea de conexiuni şi implicaţii în plan economic, social şi cultural, rolul său activ în societate pe de o parte, şi transformările sale ca fenomen pe de alta, argumentează actualitatea interesului ridicat pentru turismul prahovean, dar şi pentru descifrarea mecanismelor sale de funcţionare. Judeţul Prahova oferă atracţii turistice cu totul remarcabile, care ilustrează într-o manieră completă întreaga paletă de atracţii specifice turismului: peisaj montan, turism balnear, turism cultural-istoric, turism tematic, turism religios, turism de afaceri etc.", a punctat parlamentarul de Prahova.

În acest context, deputatul PSD salută implicarea autorităţilor judeţene în dezvoltarea turismului prahovean, "una activă, bazată pe investiţii în infrastuctura necesară turismului prahovean, astfel încât acesta să devină o componentă serioasă în economia judeţului".

"În acest sens, Consiliul Judeţean Prahova tocmai a finalizat modernizarea DC 132, care face legătura între DN1 - strada Nestor Ureche şi Cabana Gura Diham, un drum cu o lungime de 4 km, foarte utilizat de către turiştii care vor să ajungă la Cabana Gura Diham. Dezvoltarea infrastucturii rutiere la nivelul judeţului Prahova este esenţială pentru întreaga comunitate locală , pentru agenţii economici care desfăşoară activitatea în regiune, dar şi pentru toţi turiştii care vizitează judeţul Prahova", a mai comentat Laura Moagher.

Joomla SEF URLs by Artio