Un tur doi al alegerilor prezidențiale între Klaus Iohannis și Liviu Dragnea ar fi un blat, care i-ar conveni actualului președinte, pentru că din start liderul social-democraților n-ar avea nicio șansă, spune șeful partidului PRO România, fostul premier Victor Ponta. Contracandidat al lui Klaus Iohannis la alegerile prezidențiale din 2014, Victor Ponta a anunțat la Digi24 că nu va intra în cursa electorală pentru alegerile din 2019. În schimb, se vede în fruntea unei coaliții electorale de centru-stânga care să susțină un candidat, nu neapărat membru al vreunui partid, dar care să poată să lupte cu Klaus Iohannis în turul al doilea.

„Liviu Dragnea nu poate să fie candidatul celor de centru-stânga, pentru că nu are absolut nimic în comun. Sigur, e șeful unui partid care are această denumire, dar prin comportamentul său, prin averea pe care o are, prin politicile naționalist-populiste pe care le promovează, n-are nicio legătură. Și atunci, am discutat cu mulți colegi, oameni care sunt de centru, de centru-stânga, dar care cred că o societate democratică din Statele Unite, Europa și România trebuie să aibă niște reprezentanți adevărați ai ceea ce înseamnă dreapta, stânga și care se confruntă în bătălie, așa cum este cea pentru prezidențiale, și cred că singura soluție - și eu o voi susține - este aceea ca toți cei care suntem și ne considerăm social-democrați să găsim un candidat, să-l susținem, un candidat care să intre în turul 2 cu Klaus Iohannis. Pentru că altfel, dacă va candida Dragnea, până la urmă e un blat. Toată lumea va ști că va fi ca în 2000: o să mergem toți să-l votăm pe Iohannis, să nu iasă Dragnea, ceea ce nu se dovedește niciodată soluția cea mai bună. Asta e previziunea mea și am și experiența necesară, am și capacitatea și cunoștințele politice și mai am un avantaj: eu nu voi candida în acest an 2019 și atunci pot să nu fiu interesat în mod direct, dar pot să fiu cel care coagulează tot ceea ce înseamnă forțe politice și votanți de centru-stânga pentru a susține un candidat de centru, un candidat onest, un candidat normal, care să se lupte, sigur, în turul 2 cu domnul Iohannis”, a explicat fostul premier Victor Ponta la Digi24.

El crede că la alegerile prezidențiale din 2019 va fi o bătălie care n-a mai existat în România: „între cei care cred că drumul României este spre Europa și cei ca Dragnea, Vâlcov și mulți alții care spun că să mai terminăm cu Europa, să mergem - nu știu - spre Rusia, spre orice altceva”, a spus Ponta.

Joomla SEF URLs by Artio