Joi, 19 Octombrie 2017
 

Remember

Lecţie de istorie predată ploieştenilor de prof. univ. dr. Ion Bulei / România în timpul Regelui Carol I

Written by Administrator  |  Created on Thursday, 17 March 2011 19:18  |  Category: Remember

profesor_Ion_Bulei1În tradiţionalul ciclu de manifestări „Istorie şi civilizaţie”, organizat de Muzeul judeţean de istorie şi arheologie Prahova, se înscrie şi conferinţa „România în timpul Regelui Carol I”, susţinută ieri de un cunoscut specialist în domeniu, prof.univ.dr. Ion Bulei.

Chiar de la începutul cuvântului său, distinsul oaspete şi-a exprimat regretul că „ istoria ne învaţă, dar, din păcate, nimeni nu ţine cont de importanţa ei, deşi istoria ne arată cum să avem grijă de destinul unui popor, cum să căutăm şi să-i apărăm identitatea.

De aceea cred că istoria trebuie abordată de cât mai mulţi români, nu neapărat ca o meserie, ci ca un hoby, dacă vreţi”, a spus domnia sa, cu referire indirectă la ceea ce s-a întâmplat, acum câteva zile, în Ţinutul secuiesc, când Avram Iancu, un erou naţional, a fost batjocorit!

Avram_IancuDin păcate, la conducerea ţării, nu mai avem un „suveran” asemenea Regelui Carol I, socotit nu doar drept cel mai mare rege al României, dar şi un neegalat şef de stat, care a contribuit, în lunga sa domnie de 48 de ani ( 1866-1914), la stabilitatea politică a ţării, la dezvoltarea şi prosperitatea ei, fără precedent. Această perioadă de înflorire şi bunăstare reprezintă o pagină marcată de istorie şi o pildă peste veacuri în Cartea de Aur a poporului şi naţiunii române.

„Şi eu sunt român”

Când a venit în ţară, principele Carol de Hohenzollern avea doar 27 de ani. Era descendent dintr-o familie cu o îndelungată tradiţie la conducerea Prusiei şi Germaniei, statornicită încă de pe vremea lui Otto cel Mare. Şi avea să demonstreze această „moştenire” de conducător şi patriot încă de la intrarea în ţară, când a rostit memorabilele cuvinte: „Păşind şi rătăcind pe teritoriul României, şi eu sunt român!”

A fost proclamat ca rege la 10 mai 1866, dată „ ...care va fi de-a pururi /sfântă zi că ea ne-a dat, /domn puternic ţării noastre / libertate şi regat...”( versuri din imnul naţional).

Având puteri depline, Carol I şi-a exercitat cu fermitate rolul său de arbitru în lupta pentru putere între grupările politice, reuşind astfel să realizeze unul dintre principalele sale obiective, ca rege: stabilitatea politică, obţinută şi datorită alianţei politice şi militare cu puterile centrale, în principal cu Germania. Acest lucru a constituit o stavilă în calea expansionistă a Rusiei, „duşmanul natural” al ţării noastre. Realitatea este că toţi miniştri care i-au sprijinit demersurile Regelui erau oameni culţi şi vorbeau franceza – aceasta fiind, de fapt, şi limba utilizată de suveran - două treimi dintre ei având studiile superioare făcute la Paris, iar alţii, printre care şi Maiorescu, studiaseră la Berlin şi vorbeau germana.

carol1Modernizarea statului român – acţiunea Regelui Carol I

Un alt obiectiv al Regelui a fost modernizarea ţării. Încă de la intrarea în ţară, el a observat că drumurile erau proaste, casele arătau ca vai de ele, deşi populaţia l-a primit cu bucurie, aplauze şi covoare colorate întinse pe garduri – semn al ospeţiei caracteristice neamului românesc, dar şi cu obiceiuri şi datini bizantine. Ca atare, Carol I a reuşit, prin programe şi seriozitatete, să disciplineze efortul naţional în vederea realizării unor importante proiecte economico-sociale: 3800 km de cale ferată, gări, poduri, servicii de navigaţie în porturile dunărene, şantiere navale, reorganizarea poştei române, reţea telegrafică şi rutieră, înfiinţarea unei flote comerciale.

Castelul Peleş ridicat din fondurile proprii

După deschiderea CEC-ului din 1864, s-au creat Creditul funciar rural şi Creditul urban. Totodată, s-a demarat construcţia a zeci de obiective sociale, culturale, turistice ş.a. Cel mai important proiect avea să fie ridicarea Castelului Peleş, din banii săi, proveniţi din lista civilă - care în primii ani de domnie se ridica la 2 milioane de lei ( leul era egal cu francul francez!), iar în partea a doua a vieţii, pe această listă figurau 5,5 milioane de lei – plus veniturile obţinute din domeniile Coroanei Regale. Dintre acestea, menţionăm numai pe cele din Prahova: Muntele Caraiman, Gherghiţa, acţiuni la Fabrica de Hârtie Buşteni, Bere Azuga, Astra Română Ploieşti, Steaua Română  Câmpina.

Audienţele suveranului

Suveranul avea o plăcere deosebită să participe personal la toate realizările – şi nu au fost puţine – aceste momente reprezentând şi lungi discuţii cu oamenii, care-i arătau din plin dragostea şi respectul lor.
De altfel, Carol I obişnuia să acorde câte două audienţe pe zi, între orele 10-12 şi 15-17. Pentru a nu se lungi discuţia, regele stătea tot timpul în picioare, lângă biroul său, dădea răspunsuri scurte, iar la plecare suveranul îşi onora oaspetele cu o strângere de mână - dacă acesta era o persoană importantă – şi cu doar un deget pe ceilalţi!

Simt că România a devenit o putere iar eu mi-am îndeplinit cu cinste datoria”

Ca o curiozitate a timpului, Regele Carol I nu a avut nici măcar o amantă, precum ceilalţi monarhi, deşi soţia era mai tot timpul plecată din ţară şi pasionată de poezie. Într-o scrisoare adresată Reginei, în ajunul Crăciunului, Regele îşi punea întrebarea: “cum ar fi fost configuraţia Europei dacă eu nu aş fi venit în România? Simt că România a devenit o putere şi pot să privesc în urmă cu mulţumire că mi-am îndeplinit cu cinste datoria…”.

Radu Rosetti chiar avea să remarce faptul că “nicio ţară din lume nu s-a transformat aşa de radical, într-o perioadă de timp relativ scurtă, ca România”.

Privind în trecut, constatăm că viaţa în România regelui Carol I a fost cea mai prolifică, bună şi frumoasă, în comparaţie cu vremurile care au domnit ceilalţi monarhi de după el. Cât despre România mileniului al III- lea, mai bine să nu vorbim. Punct!

Ioan POPESCU

tanc2De cum se trece Prutul, pe la Albiţa, din România în cealaltă Românie, vizitatorii sunt întâmpinaţi, la doar 10 km. de graniţa cu UE, de un tanc sovietic, cocoţat pe o colină din satul Leuşeni, care pare să ne ureze un călduros „Bine aţi venit în R. Moldova, independentă şi suverană!”.

Ion şi tancul

În unele zile, tancul este chiar păzit, cu arma în mână, de către un localnic, Ion Onuţa, vânător şi şofer la vamă. Se pare că, pentru a apăra „acest loc sfânt” - cum zice el - nea Ion  este şi plătit de Organizaţia Slavonă pentru Drepturile Omului! Tancul-monument, aşezat ameninţător cu ţeava spre România, a apărut în anii 60, în urma unei operaţiuni numită convenţional ,,Tancul”, la indicaţia Partidului Comunist al fostei URSS.

Între timp, cum se ştie, „ţara de sub tancuri” şi-a cucerit independenţa, la 27 august 1991. De atunci au trecut, iată, peste 19 ani, şi măreţele simboluri comuniste ale defunctului imperiu sovietic continuă să sluţească chipul Moldovei independente.


Propagandistul Voronin

Ba, mai mult, PCRM-ul lui Voronin şi-a permis să ridice, la Chişinău, în cei opt ani de dictatură comunistă, Complexul memorial „Eternitate”, în memoria armatei sovietice, care a eliberat Moldova de sub ocupaţia... „României fasciste” - sloganul fostului preşedinte comunist, la care nici acum nu renunţă. Costul acestei monstruozităţi, sustras din bugetul celei mai sărace ţări din Europa: peste două milioane de dolari!

Acum, când R. Moldova bate la porţile Europei, ar fi cazul ca noua administraţie liberal-democrată să încerce să intre în rândul lumii civilizate, prin debranşarea de la trecutul comunist sovietic, reprezentat de mai multe complexe memoriale, 9 tancuri, o armată de soldaţi eliberatori şi de cel puţin 40 de statui ale lui Lenin sau ale altor figuri criminale, precum Frunze, Kotovski, Lazo, numeroşi alţi eroi cunoscuţi şi necunoscuţi.

Tinerii preiau iniţiativa

O iniţiativă în acest sens, intitulată „Jos tancurile!”, a apărut totusi la un grup de tineri entuziaşti, care, printr-o o petiţie on-line, a solicitat anul trecut Alianţei pentru Integrare Europeană demontarea imediată a acestor vestigii de tristă faimă ale epocii sovietice şi amplasarea lor într-un muzeu dedicat memoriei victimelor regimului sovietic, care a provocat moartea a sute de mii de fiinţe umane nevinovate.

Tinerii respectivi îşi exprimă speranţa că demontarea acestor simboluri comuniste ar putea însemna chiar o conciliere cu trecutul sovietic - aşa cum a fost el: inuman, criminal şi antihristic, precum şi un act de minimă reparaţie moral-istorică pentru supravieţuitorii deportaţi, condamnaţi şi deposedaţi de averi.

Un bun exemplu există în Ungaria şi Lituania, ţară unde, la iniţiativa omului de afaceri Viliumas Malinauskas, toate „moaştele” sovietice au fost demontate, adunate şi expuse într-un muzeu privat, unde mii de vizitatori străini vin să-i vadă, contracost, pe Stalin, Lenin şi alte figuri sinistre ale bolşevismului sovietic. „Adunătura” asta de relicve istorice a devenit chiar o afacere de milioane pentru lituanianul cu ideea.

Se pare, însă, că basarabenii sunt oameni aparte; paşnici şi obişnuiţi să tragă la jugul... vorbitorilor de limbă rusă, care-şi apără cu străşnicie limba, dar şi nevoile şi neamul - zicală curat românească!

Oricum, o întrebare rămâne; cum se împacă dorinţa legitimă de integrare a R.Moldova în UE cu etalarea simbolurilor comuniste pe întreg teritoriul ţării?

Legislaţia europeană poate rezolva problema

Speranţe există. Din culisele noii puteri răzbate ideea că în 2011, la aniversarea a 20 de ani de la cucerirea Independenţei, toate aceste simboluri anacronice- cu ilici şi eroi  eliberatori - vor dispărea de pe harta statului moldovean. Mai ales că Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a recomandat statelor member - deci şi R.Moldova - prin rezoluţiile 1096 şi 1481, să retragă din uz şi din circulaţie toate materialele de propagandă vizuală cu caracter ideologic comunist, vizate fiind şi monumentele cu caracter militar omagial.
În concluzie, R.Moldova nu se poate integra în UE cu tancurile sovietice în prim plan. Fie ca „Dumnezeu şi istoria să lucreze pentru noi” – cum spunea fostul premier moldovean, Mircea Druc.

Ioan POPESCU

10 mai 1981

ROMANI, ROMANCE, de pretutindeni si indeosebi din tara noastra!

Anul acesta, vin catre voi de un 10 Mai exceptional, implinindu-se in aceasta zi, de sarbatoare si bucurie nationala altadata, 100 de ani de la proclamarea formala a Regatului Roman.

Cu 15 ani inainte de acel eveniment, de seama pentru tot echilibrul european, la 10 mai 1866, un tanar pincipe stain, din sudul catolic al Confederatiei Gennanice, raspunzand apelului a doua mici Tari Dunarene - unite doar de sapte ani intr-un singur stat, inca sub suzeranitate otomana - de a veni spre a le carmui, calca pentru intaia oara pamantul in care urma sa se odihneasca pe vecie dupa 48 de ani de rodnica domnie.

El, Carol I, Domn si apoi prim Rege al Romaniei, si-a impletit astfel destinul cu acel al noului sau neam: al vostru si al meu, indepartatul sau urmas.

Inceputurile monarhiei numai usoare nu au fost: tara fusese saracita, era inapoiata, suzeranitatea straina, desi mai mult conventionala decat efectiva, ramase totusi sa fie resimtita ca o ingradire si ca o povara apasatoare.

Prin grea jertfa de sange romanesc, razboiul din 1877-78 a dus la neatarnarea Principatelor, pe care Marile Puteri o consfintira la Congresul din Berlin, ca dupa nici trei ani sa recunoasca Romaniei, acum independenta, libera si suverana, autodeterminarea ei de-a se inalta la rangul de regat.

Cele ce au urmat le stie oricine se pleaca, fara partinire, asupra analelor istorice ale poporului roman: plecand de la asezaminte, o legislatie si oranduiri bazate pe o Constitutie atat apropiata celei belgiene, incit e socotita printre cele mai liberale ale veacului lor, si gratie intelepciunii suveranului, destoiniciei guvernantilor, pe care-i indruma necontenit, cit si prin conlucrarea solidara si munca constructiva a tuturor, Romania mica de atunci ajunse dupa decenii nu numai tara cea mai propasitoare dintre cele invecinate, cu o moneda deseori superioara cursului celorlalte ale Uniunii Monetare Latine din care facea parte, dar si, in diferite alte privinte la nivelul multor state apusene cu structuri mai vechi.

In interiorul tarii, progresele natiunii s-au dovedit cu prisosinta, de pilda in 1906, cu prilejul Expozitiei Internationale de la Bucuresti, comemorand cei 40 de ani ai monarhiei noastre, cand pentru prima dat s-au intalnit, intr-o insufletire fara seaman, multimi de romani veniti din toate tinuturile inca sub stapanire straina: prolog a ce avea sa se implineasca 12 ani mai tarziu...

Iar Conferinta Pacii de la Bucuresti, din vara 1913, prin care s-a pus capat ultimului razboi balcanic, consacra influenta si prestigiul Romaniei, in afara, mult mai departe decat dincolo de granitele micului regat.

De altfel, istoriografii epocii, ca si biografii Regelui Carol I, atat romani cat si straini, sunt de acord toti a-i atribui meritul principal in acea inzestrare, pregatire si imboldire a tarii sale spre ascensiunea prin care avea sa devina un factor potential al pacii Continentului intru pastrarea careia, prin aplanarea diferendelor intre aliante rivale si a incordarii precursoare primului razboi mondial, pe calea mijlocirilor directe intre sefii de stat, parerea, sfatul si uneori concursul monarhului roman erau cautate de cancelariile marilor puteri in toate clipele mai critice ale relatilor diplomatice din perioada domniei lui; pentru ca inrudirea sa cu aproape toate dinastiile europene, dar mai ales taria lui de caracter si judecata lui patrunzatoare il desemnasera, in felul legendarului rege Nestor din Iliada, drept cel mai indicat orchestrator al concertului lor, ca sa-i atenueze discordantele.

De infatisarea grava si oarecum severa a intemeietorului dinastiei romane se leaga, pentru cei, tot mai putini, care au trait acele vremi, fata plina de bunatate, vesnic surazatoare, a Reginei Elisabeta, sotia lui blinda si generoasa pana la exces, "Mama ranitilor" din razboiul de independena, Carmen Sylva in lumea literelor, sub imboldul si protectia careia toate artele au luat in tara o larga, bogata si foarte fericita dezvoltare.

Sub urmatoarea domnie, a neuitatului meu bunic, Regele Ferdinand I al Tuturor Romanilor - precum a fost incoronat la 15 octombrie 1922 la Alba Iulia -, supranumit in strainatate Ferdinand cel Leal, iar de poporul sau "Regele taranilor", romanii si-au vazut, in fine, implinit strabunul vis de a se regasi cu totii laolalta inauntrul hotarelor patriei lor comune, de multiseculara obarsie; iar satenii plugari care, la acel prim razboi pustiitor de vieti, isi varsasera sangele cu atita darnicie in apararea gliei, aveau sa se trezeasca improprietariti gratuit si stapinind individual cea mai intinsa suprafata cu putinta a pamantului ce-1 lucrau, printr-o reforma agrara salutata atunci in lumea larga ca un model de dreptate sociala, demn de copiat. Pasiunea inteligenta, dinamismul si, mai presus de toate, devotamentul neclintit pe care Regina Maria le-a pus in slujba romanilor, de la retragerea in Moldova si pana la izbanda, i-au fost cu prisosinta rasplatite prin veneratia acestora si recunostinta ce, constienti de meritele ei, i-o vor pastra urmasii lor.

Pentru perioada dintre cele doua razboaie, se cuvine sa reamintim actiunea permanenta condusa de Romania in sanul si in jurul Societatii Natiunilor intru organizarea si mentinerea pacii, actiune care i-a adus in lume internationala de atunci o influenta si un prestigiu neatinse de nici un alt stat si popor de marimea ei.
Soarta Continentului avea sa fie insa pecetluita in urma prabusirii treptate a echilibrului european. Pentru a ne feri de tragedia Poloniei, nimicita ca stat si ciopartita, regimul de atunci al tarii a preferat sa incerce a-i salva o anumita neatarnare cu pretu1 sacrificiului unei mari parti a teritoriului national, care totusi nu ne-a scapat de a fi atrasi in viltoarea conflagratiei mondiale.

Ce a insemnat aceasta catastrofa pentru noi, si ce ne-a adus, au trait-o parintii nostri si o mai traim acum cu totii.
Dar azi, cand comemoram un trecut in care s-au plamadit sufletele noastre, in pofida nevoilor, durerilor si intunecimilor prezente, as vrea ca, impreuna, sa ne indreptam gandul cu pietate si recunostinta spre inaintatii nostri care, cu mintea, munca si daruirea lor de sine, au faurit tara noastra, fara sa uitam rolul femeilor romane, carora li se cuvine un loc de mare cinste.

In ce ma priveste, tin sa va multumesc din adancul inimii pentru increderea si dragostea cu care m-ati inconjurat intotdeauna.
Orice ar fi sa ne aduca viitorul si oricat de mult ar trebui sa suferim, nu incetati a cultiva ceea ce a fost si trebuie sa ramana specificul sufletului romanesc: credinta, vrednicia, setea de libertate si dreptate, precum si omenia cea mai deplina fata de semeni.

Asa sa ne ajute Dumnezeu!
Traiasca Romania! Traiasca poporul roman!

MIHAI

 

Marius Oprea: Peste 10.000 de persoane au fost executate de fosta Securitate fără a fi judecate

Written by Administrator  |  Created on Thursday, 22 April 2010 03:00  |  Category: Remember

Peste 10.000 de persoane au fost executate în România, în timpul comunismului, de fosta Securitate, fără a fi judecate, pentru că s-ar fi opus regimului comunist, a declarat, miercuri, la Alba Iulia, coordonatorul Centrului pentru Investigarea Crimelor Comunismului, Marius Oprea. SURSA: MEDIAFAX



Conform portalului online de ştiri MEDIAFAX.RO, Oprea a declarat că acestor victime li se adaugă aproape 7.000 de oameni care au fost executaţi în baza unor condamnări la moarte şi încă 150.000 de oameni care au murit în detenţie în lagărele şi închisorile din România.

Victimele ucise ilegal erau opozanţi ai regimului comunist care erau arestaţi în timpul nopţii şi erau ucişi pentru a da exemplu celor din comunităţile din care făceau parte, pentru a-i speria pe cei care ar îndrăzni să se opună regimului.

Marius Oprea a spus că în toate rapoartele fostei Securităţi toţi aceşti oameni au fost împuşcaţi pentru că ar fi încercat să fugă de sub escortă, fiind împuşcaţi cu rafale de pistol-mitralieră şi apoi îngropaţi în locuri izolate, în păduri sau în munţi.

"În opinia mea, noi avem aici, în România, Katyn-ul nostru şi am pornit de la ideea că aceste victime, de care nu s-a ocupat nimeni până acum, cred că ar trebui să se întoarcă la familiile lor, să fie înhumate creştineşte. Pe de altă parte, cred că statul român trebuie să acorde compensaţii familiilor celor care au fost astfel ucişi pentru că există traume care sunt nevindecate. Dacă trăim într-o ţară ce a condamnat comunismul, atunci pe de o parte cei responsabili de aceste crime trebuie aduşi în faţa justiţiei, iar pe de altă parte familiile victimelor trebuie recompensate de către stat", a firmat Oprea.

Marius Oprea a spus că în vara acestui an Centrul pentru Investigarea Crimelor Comunismului va desfăşura o amplă campanie de investigare în judeţul Alba, încercând să descopere o groapă comună a unor partizani anticomunişti din grupul colonelului Dabija, precum şi o groapă comună în care zac osemintele unor deţinuţi executaţi în lagărul de muncă de la Vintişoara, în zona comunei Vinţu de Jos.

Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia a găzduit, miercuri, conferinţa "Comunismul nu este istorie", susţinută de dr. Marius Oprea, directorul coordonator al Centrului pentru Investigare a Crimelor Comunismului din România. La acest eveniment au participat istorici, foşti deţinuţi politici, dar şi rude ale unor persoane ucise de fostul regim comunist.

SURSA: MEDIAFAX

 

92 de ani de la Unirea Basarabiei cu România - Impresii de la o mare sărbătoare

Written by Administrator  |  Created on Thursday, 08 April 2010 03:00  |  Category: Remember

În zilele de 26 şi 27 martie 2010 o delegaţie a Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor” din România, compusă din coloneii în rezervă Constantin Chiper şi Valeriu Severin, precum şi profesorul Nicolae Petrescu-Redi, preşedintele Asociaţiei Pro-Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, a participat la festivităţile prilejuite de aniversarea a 92 de ani, de la unirea Basarabiei cu România.



Cu prilejul aniversării unirii Basarabiei cu România, la 27 martie 1918, Uniunea Scriitorilor din republica Moldova, Asociaţia Istoricilor din Republica Moldova, Institutul Cultural Român, Institutul de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova, Ambasada României în Republica Moldova, Mitropolia Basarabiei şi alte instituţii şi asociaţii obşteşti din Republica Moldova au desfăşurat o paletă largă de activităţi educative dedicate acestui eveniment.

Conducătorii acestor instituţii au apreciat pozitiv şi acţiunile organizate în capitala României şi alte localităţi din ţara noastră, între care s-au detaşat Iaşi, Ploieşti, Vălenii de Munte, Braşov, Cluj-Napoca, Sibiu şi Timişoara. Ne-au bucurat mult aceste aprecieri.

Delegaţia noastă s-a întâlnit, în ziua de 26 martie 2010, cu cadre didactice şi elevi din  prestigiosul liceu „Costache Negruzi” din Chişinău, cărora colonelul (rtr.) Constantin Chiper le-a făcut o expunere dedicată Unirii Basarabiei cu România şi le-a oferit revista „România Eroică”, organul de presă al ANCE. Colonelul (r.) Valeriu Severin a dăruit bibliotecii liceului 500 de cărţi de literatură beletristică şi istorică (colectate de la cadrele militare în rezervă din garnizoana Galaţi) şi profesorul Nicolae Petrescu le-a dăruit ultima creaţie  personală, „Muşcă îngerul din măr” (epigrame şi madrigaluri).

În ziua de 27 martie 2010 am participat la un tedeum divin dedicat înaintaşilor care au înfăptuit Unirea de la 27 martie 1918, susţinut de un sobor de 10 preoţi, condus de mitropolitul Petru.

Invitaţi la masa rotundă cu tema „Hotărârile istorice ale Sfatului Ţării şi integrarea Basarabiei în sistemul interbelic de valori europene”, organizată de Uniunea Scriitorilor şi Asociaţia Istoricilor din Republica Moldova (moderator, profesor Valeriu Matei), la sala de festivităţi a Uniunii Scriitorilor, am audiat cu mari emoţii, împreună cu participanţii din Basarabia, Bucovina de Nord şi România, prelegerile susţinute de Roberta Anastase, preşedinta Camerei Deputaţilor din Parlamentul României, Mihai Urechianu, preşedintele interimar al Republicii Moldova, academicianul Mihai Cimpoi, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, profesorul Ion Negrei, viceprim-ministru al Republicii Moldova, academicianul Alexandru Moşanu,  profesorul Ion Agrigoroaie, de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, profesorii doctori Gheorghe Cojocaru, Gheorghe Negru, Alexandru Burlacu şi Gheorghe Palade, de la Universitatea din Chişinău, precum şi alţi specialişti în domeniul istoriei.

Timp de patru ore am participat la o adunare solemnă la care au participat personalităţi şi colective artistice din Republica Moldova şi România, organizată la sala Teatrului „Ginta Latină”.  Programul a fost deschis cu imnurile de stat ale României şi Republicii Moldova. În continuare programul a intercalat prelegeri şi programe artistice. Prezentatorul programului, Ninela Caramfil, artistă la Teatrul „Mihai Eminescu” din Chişinău, i-a dat cuvântul academicianului Nicolae Dabija, preşedintele Forului Democrat al Românilor din Republica Moldova. Din expunerea sa am reţinut: „Cei 22 de ani din perioada interbelică au fost anii cei mai frumoşi din istoria Basarabiei. Anul 1940 a fost catastrofal în istoria Basarabiei şi a României. Anii 1990 şi 1991 au reprezentat o rază de lumină în istoria Basarabiei. Anul 2012 va fi un an hotărâtor în istoria Basarabiei, unirea cu patria mamă; se va constitui Comisia Băsescu-Ghimpu pentru a lichida, în 2012, prevederile Pactului Ribbentrop-Molotov. Problema Basarabiei este a ei şi a României. 27 martie, 27 august şi 31 august sunt zilele naţionale ale Basarabiei.”

Corul „Prometeu” a interpretat emoţionante cântece patriotice. Ninela Caramfil a interpretat poezia  „Un moment poetic”, de Grigore Vieru.

Ion Negrei, istoric şi viceprim-ministru în guvernul prezidat de Vlad Filat, a prezentat o cuvântare foarte documentată, ancorată în realităţile trecute şi prezente.

Ataşatul cultural al României la Chişinău, P. Liţiu, a adus un omagiu bunicilor care au înfăptuit unirea cu patria mamă.

Au urmat: microspectacolul susţinut de elevii Liceului “Vasile Alecsandri” din Chişinău, intitulat „Dispariţia sârmei de pe Prut” (15 martie 2010), o suită de cântece patriotice interpretate deelevii  Şcolii din Criuleni, monologul artistului Vasile Butnaru („Eminescu şi Basarabia”), un spectacol al Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol, condus de directorul său, profesorul Ion Iovcev, un copil de 6 ani care a recitat poezia „Mama” şi “Doina” lui Eminescu recitată de o elevă din clasa a XI-a.

În continuare, academicianul Ion Ungureanu a prezentat o alocuţiune foarte documentată şi educativă: „Limba română este liantul populaţiei din România şi Basarabia. Ştefan cel Mare şi Sfânt - temelia românismului. Necesitatea lichidării Tratatului Ribentropp-Molotov. Aportul preşedintelui României, Traian Băsescu, pentru impulsionarea acordării cetăţeniei române”.

Au evoluat ansamblul etno-folcloric „Edera” şi ansamblul „Catarsis”, cu cântecele: Bucuraţi-vă prieteni, Mi-e dor şi Limba noastră. Corul din Ineşti, dirijat de preotul localităţii, a stors lacrimile asistenţei. A urmat familia Cazangiu, din Bălţi, care şi-a exprimat sentimentele de unire prin poezie şi cântec. Grupul celor 4 fete din Bucovina, condus de Ion Paulencu, a „vrăjit” spectatorii.

Li s-a dat cuvântul profesorului Nicolae Petrescu, preşedintele Asociaţiei Pro-Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţei, colonelului (rtr.) Constantin Chiper, vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor” din România şi preşedinte al ANCE, filiala Prahova, precum şi reprezentanţilor filialelor APBBNŢH din Iaşi şi Oneşti, care au prezentat felicitări organizatorilor pentru acţiunile educative prezentate.

În încheiere s-a prezentat montajul literar “Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie” şi s-a dansat Hora Unirii de către cei prezenţi.

În continuare, delegaţia noastră, condusă de avocatul Gheorghe Viţă, preşedintele Uniunii Românilor din Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţei şi profesorul de istorie doctor Ion Buga, a vizitat Cimitirul Eroilor din Chişinău, Bulevardul Decebal nr. 17 (Cimitirul Militar Internaţional). Cimitirul s-a amenajat în anii 1918-1942. Este o adevărată necropolă pentru cei 1645 de militari originari din şase state beligerante (România, Rusia, Franţa, Austria, Cehoslovacia şi Polonia) căzuţi în primul război mondial. Aici au fost înmormântaţi 365  de militari români căzuţi în primul război mondial şi 95 de militari români căzuţi în iulie 1941, în operaţiile militare pentru eliberarea Chişinăului. În anul 1944, după reocuparea Chişinăului de către armata sovietică, cimitirul a fost distrus şi nivelat cu buldozerele, iar peste o parte din morminte a fost construit, în 1959, Spitalul Clinic de Ftiziatrie şi Pulmonologie, cunoscut azi sub denumirea de Spitalul de Tuberculoză. Clădirile spitalului au fost distruse în anii recenţi, însă administraţia locală preconizează să vândă spaţiul fostului cimitir, pentru a se construi un complex comercial modern pe osemintele ostaşilor căzuţi în primul şi al doilea război mondial. Credem că ambasadele României, Rusiei, Austriei, Germaniei, Franţei, Ungariei, Cehiei şi Poloniei, de la Chişinău, ar trebui să se implice pentru a reface acest cimitir, în care au fost înmormântaţi ostaşii căzuţi în aceste războaie.

De aici ne-am deplasat la Cimitirul Central, admirând ordinea şi curăţenia, depunând flori la mormintele ostaşilor români, înmormântaţi la intrarea în cimitir, pe partea dreaptă, precum şi la mormintele luptătorilor pentru Unire:  poetul Grigore Vieru, artiştii  Doina şi Ion Aldea Teodorovici,  Ion Costin şi Gheorghe Ghimpu.

                                                                           

col. (rtr.) Constantin Chiper