Ploieştiul va deveni, în acest weekend, capitala gimnasticii româneşti, urmând să găzduiască, pentru al doilea an consecutiv, cea mai importantă competiţie naţională de profil. În perioada 12-14 octombrie 2018, la Sala Sporturilor "Olimpia” din Ploiești se vor desfășura Campionatele  Naționale de Gimnastică  Artistică,  după următorul program:

- Vineri, 12 octombrie, ora 15:00 -19:30, concurs masculin

- Sâmbătă,13 octombrie, ora 16:00 - 18:30, concurs feminin

- Duminică,14 octombrie, ora 10:00 -13:00, finala pe aparate.

Practic, cu această ocazie, Ploieştiul reia o tradiţie frumoasă, în condiţiile în care Sala Sporturilor găzduieşte pentru al doilea an consecutiv Campionatele Naţionale, după o lungă pauză.

Evenimentul este organizat de Federația Română de Gimnastică , Ministerul Tineretului și Sportului, Comitetul Olimpic Român și susținut de Consiliul Județean Prahova. De altfel, administrația județeană promovează  sportul, ca mod de viață sănătos și a sprijinit  evenimentul ,,Hai cu noi în țara campionilor”,  acțiune ce a vizat o selecție pentru  cluburile locale de gimnastică, adresată copiilor cu vârste între 4 și 7 ani, au amintit reprezentanţii CJ, într-un comunicat transmis miercuri.

Joomla SEF URLs by Artio