Triplul campion mondial austriac de Formula 1, Niki Lauda, s-a stins din viață în cursul zilei de luni. Anunțul a fost făcut de familia fostului pilot de curse. Niki Lauda avea 70 de ani.

 

"Cu tristețe adâncă anunțăm că dragul nostru Niki a murit pașnic luni, 20 mai 2019, înconjurat de familia sa. Realizările sale unice ca sportiv și antreprenor sunt și vor rămâne de neuitat. Dinamismul său neobosit, sinceritatea și curajul său rămân un exemplu și o referință pentru noi. În afara vieții publice, a fost un soț, tată și bunic, iubitor și grijuliu. Ne va lipsi foarte mult" este mesajul transmis de familie în presa internațională.

Niki Lauda era considerat legenda circuitelor din anii '70 și '80. În 1976, acesta a scăpat cu viață ca prin minune după ce a fost implicat într-un accident grav la Grand Prix-ul german. Mașina lui a luat foc după o ieșire de pe pistă. Lauda a scăpat datorită intervenției altor piloți.

Niki Lauda s-a retras în 1979, după al doilea său titlu mondial, dedicându-se companiei aeriene pe care o înființate și care ulterior a fost preluată de Australian Airlines. În anul 1982, a revenit pe circuit, pentru celebru duel cu Alain Prost, iar doi ani mai târziu, la McLaren, a câștigat al treilea său titlu mondial.

Foto: newsapi.com.au

Joomla SEF URLs by Artio