Gimnastele Denisa Stoian şi Miruna Ciocîrlan, însoţite de antrenoarea Simona Puiu şi de coordonatoarea secţiei clubului, Liliana Băescu, prezentă şi în calitate de arbitru internaţional, au reprezintat Ploieștiul, zilele trecute, la cea de-a 28-a ediţie a Turneului Internaţional de Junioare şi Senioare din Portugalia.

 

În cadrul Turneului Internaţional, ce s-a ţinut marţi şi miercuri, Miruna Ciocîrlan a avut evoluţii foarte bune, reuşind să obţină medalii în toate cele patru finale ale competiţiei junioarelor. Şi nu orice medalii, ci trei de aur, la minge, măciuci şi panglică, şi una de bronz, la coardă!

În competiţia senioarelor, Denisa Stoian a evoluat în trei finale, reuşind să ocupe locul al 4-lea la cerc şi minge şi locul al 8-lea la panglică.

Deplasarea la competiţia din Portugalia a fost posibilă şi datorită proiectului „Gimnastica ritmică, sport ambasador al Municipiului Ploieşti”, susţinut din fonduri publice nerambursabile alocate de Municipiul Ploieşti pentru activităţi non-profit de interes local, precizează oficialii CSM Ploiești.

Foto: csmploiesti.ro

Joomla SEF URLs by Artio