Finalul săptămânii trecute a adus două competiţii pentru înotătorii de la CSM Ploieşti, care au participat la Cupa de Toamnă, de la Izvorani, şi la Campionatul Naţional de Poliatlon, de la Bacău.

Cupa de Toamnă a avut loc sâmbătă şi duminică la Izvorani şi a fost rezervată copiilor cu vârsta de 7 şi 8 ani, reunind 300 de copii de la 25 de cluburi din țară. Din partea CSM au fost prezenţi opt sportivi, bilanţul fiind de patru medalii, dintre care trei de aur şi una de argint, au anunțat reprezentanții clubului ploieștean. Medaliile de aur au fost obţinute de Luca Marinescu, la 50 metri liber, fluture şi spate, iar medalia de argint a fost cucerită de Alexandra Avram, în proba de 50 metri bras.

Campionatul Naţional de Poliatlon a avut loc de vineri până duminică la Bacău şi a fost rezervat copiilor cu vârsta de 10 şi 11 ani. Din partea CSM Ploieşti au fost prezenţi şase sportivi, cele mai bune performanţe fiind reuşite de Andra Niţă – patru clasări între primele zece locuri şi Aida Stancu – locul al IV-lea la 50 metri fluture. De altfel, cele două înotătoare au avut şi clasări bune în ierarhia generală, Andra Niţă ocupând locul al 12-lea, iar Aida Stancu, locul al 13-lea. Campionatul Naţional de Poliatlon a avut la start 521 de sportivi, de la 62 de cluburi din ţară.

Sursa: csmploiesti.ro

Joomla SEF URLs by Artio