Joi, 17 August 2017
 

Sezonul perfect! Petrolul a câștigat și Cupa!

Written by Administrator  | Created on Thursday, 08 June 2017 10:15  |  Category: Sport

cupa petrolulCampioni ai Prahovei, lupii au reușit să câștige și Cupa României, faza județeană, după un joc în care și-au demonstrat încă o dată superioritatea.

Petrolul s-a impus cu scorul de 2-0 în fața deținătoarei trofeului, CS Păulești, după un meci pe care l-a controlat și care nu i-a pus probleme deosebite.

Au avut și elevii lui Iulius Mărgărit câteva ocazii, însă doar după ce gaben-albaștrii conduceau pe tabelă. Impresia generală a fost, de altfel, că fotbaștii pregătiți de Tavi Grigore pot face față oricărei situații.

Ambele goluri ale lupilor au fost spectaculoase. Mai întâi a înscris Roland Stănescu, printr-o execuție tehnică din fața porții, după o centrare perfectă a lui Olaru.

La golul al doilea, Nini Popescu a făcut faza meciului, preluând superb în careu și șutând imparabil.
După 2-0 cu Păuleștiul, pe stadionul Ilie Oană, petroliștii au ridicat trofeul. Urmează barajul cu Dentas Tărtășești, pe 17 iunie (în deplasare) și 24 iunie (acasă).

Petrolul Ploieşti – CS Păuleşti 2-0 (1-0)

Marcatori: Stănescu (35), N. Popescu (84).

Petrolul: Marinică – Olaru, Prunescu, Frîncu, Velisar – Butufei – Nini Popescu (90 R. Alecsandru), Cl. Tudor (cpt) (90+2 Niţescu), Păun (69 Catană), D. Gheorghe – Stănescu (59 Vintilă). Antrenor: Octavian Grigore.

CS Păuleşti: Rădulescu – Ţugui, Neagu, Pripu (cpt), Cr. Mihai – Cârstocea (64 Pantilimonescu), Lungu – L. Dumitru, Bărăgan (81 Arnăutu), Ţânţaru – Ciobanu. Antrenor: Iulius Mărgărit.

Au arbitrat: Andrei Moroiţă – Valentin Dumitru şi Sebastian Păduraru.
Observator AJF: George Negoiţescu.