Tavi Grigore atacă cea mai delicată problemă a lupilor. Declarații la debutul în Liga a III-a

Written by Administrator Category: Sport Created: Friday, 25 August 2017 21:49

pura petrolulPetrolul pleacă la drum în Liga a III-a de pe teren propriu. Sâmbătă, de la ora 20.00, lupii joacă acasă cu Viitorul Domnești.

Vineri seară, la antrenamentul efectuat pe stadionul Ilie Oană, Tavi Grigore a vorbit despre obiectivul echipei.
Tehnicianul a clarificat și una dintre marile teme ale acestui sezon: selecția pentru fiecare partidă condiționată drastic de prezența permanentă a celor trei juniori.

"Așteptările sunt mari, conforme cu ceea ce muncim zi de zi. Vorbim despre promovarea în liga a doua, obiectivul pe care ni l-am propus. Modul în care vom reuși să parcurgem campionatul va fi discutat de la etapă la etapă.
O echipă se formează în timp, nu se formează bătând din palme, iar relațiile de joc și consolidarea lor necesită timp. Acest lot este valoros pentru Liga a III-a și se poate exprima bine spre foarte bine. Odată cu consolidarea relațiilor de joc și jocul va căpăta consistență.
Am discutat problema concurenței de când am venit. Regulamentul campionatului spune clar că trebuie să avem trei juniori tot timpul în teren. Sunt trei juniori plus portarul, adică patru posturi care sunt ocupate.
Celelalte posturi pot fi ocupate de seniori. Depinde de ei cum se luptă pentru postul de titulari și de nevoile echipei.
Sunt pus într-o situație grea, dar, în același timp, plăcută, de a avea de unde alege la fiecare joc.
Este greu, pentru că jucătorii sunt de valori apropiate. Depinde de ei, cum se vor impune în teren".

Contact

Pentru sesizări și ponturi, scrie-ne la adresa: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it., pe pagina de FACEBOOK a publicației, TWITTER sau GOOGLE PLUS.