Marți, 26 Septembrie 2017
 

Viitorul lupilor este asigurat. Veolia investește la Petrolul

Written by Radu Danciu  | Created on Sunday, 09 April 2017 20:18  |  Category: Sport

petrolul scutPetrolul merge mai departe. Asta era clar de multă vreme. Acum, putem spune însă că nu merge oricum. Ci cu pas grăbit și sigur către performanță.

Locul Petrolului este în Liga I, iar investitorii care vin vor duce echipa ploieșteană acolo și mai departe chiar. Un lider mondial, așa cum este Veolia, le va putea asigura lupilor condițiile optime pentru îndeplinirea obiectivelor.
Drumul către performanță pe care a luat-o Petrolul nu e mai scurt, dar acum este sigur. Prevede promovarea consecutivă până în Liga I și, de acolo, participarea în cupele europene.
Uitându-ne, chiar și în fugă, peste datele companiei Veolia, nu putem decât să ne bucurăm. Mai ales că, în afara marii familii petroliste care s-a zbătut, în vară, ca Petrolul să aibă continuitate, tot un petrolist adevărat reprezintă compania care asigură viitorul. Mădălin Mihailovici, cel care coordonează activitatea companiei în România, este ploieștean și are abonament de ani de zile la meciurile Petrolului!

VEOLIA:

*Lider mondial in sectorul apei
*23,8 miliarde de euro cifra de afaceri în 2014
*Peste 179 000 de salariați
*Prezență pe 5 continente
*96 de milioane de persoane din întreaga lume beneficiază de servicii de distribuție a apei potabile prestate de Grupul Veolia
*Peste 59 de milioane de persoane din întreaga lume beneficiază de servicii de colectare a apelor uzate prestate de Grupul Veolia
*4.455 de uzine de producție a apei gestionate la nivel mondial.

Grupul Veolia beneficiază de experiența de peste 160 de ani a a societății franceze Générale des Eaux în domeniul gestiunii serviciilor de apă potabilă și colectării apei uzate oferite colectivităților locale. În Romania este asociat principal APA NOVA Ploiești, APA NOVA București și Veolia Apa Servicii.