Arabia Saudită a recunoscut sâmbătă că jurnalistul saudit Jamal Khashoggi, a cărui dispariţie pe 2 octombrie a avut un ecou global, a fost ucis în consulatul său din Istanbul, transmite AFP, preluată de Agerpres.

 

Confirmarea morţii lui Khashoggi a fost transmisă la primele ore ale zilei de sâmbătă de către agenţia oficială de presă a Riadului, SPA. Pe de altă parte, televiziunea saudită a anunțat că jurnalistul a fost murit în urma unei încăierări care a avut loc în consulat și în care au fost implicat cel puțin 10 oficiali saudiți, relatează CNN. Cinci oficiali de rang înalt au fost demiși în urma acestui incident, inclusiv adjunctul șefului serviciilor de informații saudite. De asemenea, au fost reținute 18 persoane, toți cetățeni saudiți, a mai transmis televiziunea saudită. 

Critic al prinţului moştenitor, Jamal Khashoggi trăia în exil în Statele Unite din 2017. Oficiali turci au afirmat că acesta a fost asasinat de un comando trimis special de Riad. Până sâmbătă dimineaţa, conducerea saudită dezminţise permanent implicarea sa în dispariţia jurnalistului.

 

Sursa: digi24.ro

 

Joomla SEF URLs by Artio