Președintele SUA, Donald Trump, testat pozitiv pentru coronavirus, va fi spitalizat, a transmis Casa Albă, după ce acesta anunțase inițial că va rămâne la domiciliu, în carantină, împreună cu soția sa, de asemenea infectată cu Covid.

 

Trump va fi mutat la un spital militar pentru a primi tratament contra Covid-19. Acesta va fi internat într-un pavilion special din cadrul Centrului medical militar Walter Reed din Bethesda (Maryland), a precizat un oficial de la Casa Albă pentru Reuters, scrie News.ro.

Trump (în vârstă de 74 de ani) va fi spitalizat pentru următoarele câteva zile, ca „măsură de precauție”, a mai precizat reprezentantul Casei Albe.

„Ca măsură de extremă prudență și la recomandarea doctorului său și a experților medicali, președintele va lucra din birourile prezidențiale de la (spitalul) Walter Reed în următoarele zile”, a declarat și purtătoarea de cuvânt a președintelui SUA, Kayleigh McEnany.

Trump a fost transportat la Centrul medical Walter Reed cu elicopterul armatei, Marine One.

Joomla SEF URLs by Artio